furtuná, pers. 3 sg. furtunéază, vb. I (înv.; despre tunuri) a împroșca cu furie, violent, proiectilele.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
FURTUNA (FORTUNA), lac în Delta Dunării, situat în NE ostrovului Maliuc, în apropiere de brațul Sulina, de care este legat prin mai multe gârle; 906,25 ha. Ad. max.: 2 m. Pescuit.Sursa: Dicționar enciclopedic
furtunà v. a împroșca cu furie: artileria furtunând toată linia dușmanului BĂLC.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
FURTÚNĂ, furtuni, s. f. 1. Vânt puternic însoțit de averse de ploaie, de grindină și de descărcări electrice; vijelie. ◊ Expr. Furtună de... = mulțime (mare) de... 2. (În sintagma) Furtună solară = accentuare bruscă a activității solare, însoțită de intensificarea emisiei corpusculare și a celei electromagnetice. 3. Fig. Zbucium, tulburare sufletească. 4. Fig. Revoltă, răscoală. – Din ngr. furtúna.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a furtúnă (furtúni), – 1. (Înv.) Ghinion, necaz, nenorocire. – 2. Vînt puternic însoțit de ploaie, vijelie. – Mr., megl. furtună. Lat. fortūna (Pușcariu 686; Candrea-Dens., 702; REW 3458; DAR), cf. it. fortuna, fr. fortune (de mer), sp. fortuna, cu același sens, care apare și în lat. med. fortuna. Schimbarea semantică (cf. Șeineanu, Semasiol., 214), naturală și mai mult sau mai puțin generală, pare anterioară limbilor romanice, cf. și ngr. φουρτοῦνα, de unde tc. furtuna, fortuna. Nu există, deci, motiv suficient pentru a considera că rom. provine din ngr. (Pușcariu; Meyer 111; DAR), cu atît mai mult cu cît în rom. apare și sensul primitiv de „soartă (nefericită)”, care indică proveniența directă din lat. Der. furtunat, s. m. (naufragiat), înv.; furtunatic, adj. (impetuos; violent); furtunos, adj. (impetuos; violent). – Bg. fortuna poate proveni de asemenea din ngr. sau din rom.; sb. fôrtuna, frtùna, mai probabil din it. (Berneker 283; cf. Miklosich, Fremdw., 88), pe cînd sb. furtuna reproduce consonanța din rom. (Daničič, III, 80). Alb. furtunë poate fi der. din ngr. În schimb provin cu certitudine din rom. rut. fortuna (Miklosich, Wander., 15) și mag. furtina (Edelspacher 13), toate cu sensul de „furtună”.Sursa: Dicționarul etimologic român furtúnă f., pl. ĭ (ngr. furtúna și fort-, d. it. [maĭ ales ven.] fortuna, soartă, avere, furtună; mlat. fortuna, furtună, cl. fortuna, noroc, d. fors, soartă; turc. fyrtyna, bg. sîrb. furtuna, alb. -ună. Averea unor corăbierĭ, ca Venețieniĭ, depindea de starea măriĭ. Córrere fortuna, fr. courir fortune, a te expune sorțiĭ, a-țĭ căuta norocu; fortune de mer, accident pe mare). Vijălie [!], mare vînt pe apă orĭ pe uscat. Fig. Zbucĭum: furtuna din sufletu luĭ. V. uragan.
Sursa: Dicționaru limbii românești
FURTUNĂ, Ștefan (1860-1937), medic și ziarist român. Autor și colaborator la numeroase studii și lucrări în domeniul medicinii veterinare („Dizenteria la oi”, „Pneumoenterita porcilor”, „Tuberculoza păsărilor”). A colaborat la principalele publicații ale vremii („Universul”, „Românul”, „Adevărul” ș.a.).
Sursa: Dicționar enciclopedic
furtúnă s. f., g.-d. art. furtúnii; pl. furtúniSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită furtună f. 1. agitare violentă a aerului, pe apă sau pe uscat; 2. fig. năvală impetuoasă: când noi oprim cu pieptul furtuna păgânească Al.; 3. fig. sbuciumare sufletească. [It. FORTUNA, viscol (din lat. FORTUNA, soartă), printr’un intermediar grec modern: schimbarea sensului latin (noroc = viscol) provine dela un popor maritim (cum erau Venețienii) ale cărui succese comerciale depindeau de starea mării (correre fortuna, a-și căuta norocul pe mare și a suporta furtuni)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
FURTÚNĂ, furtuni, s. f. 1. Vânt puternic însoțit de averse de ploaie, de grindină și de descărcări electrice; vijelie. ◊ Expr. Furtună de... = mulțime (mare) de... 2. (În sintagma) Furtună solară = accentuare bruscă a activității solare, însoțită de intensificarea emisiei corpusculare și a celei electromagnetice. 3. Fig. Zbucium, tulburare sufletească. 4. Fig. Revoltă, răscoală. – Din ngr. furtúna.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)