FURNICÁ, pers. 3 furnícă, vb. I. 1. Intranz. A umbla încoace și încolo în număr mare, a se mișca în toate părțile ca furnicile; a mișuna, a forfoti. ♦ (Rar; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A fi plin de..., a fi ticsit de... 2. Tranz. impers. A avea o senzație neplăcută de mâncărime și de înțepături pe piele. – Lat. formicare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a FURNICA, vf. în E M-ților Bucegi care domină Valea Prahovei la Sinaia; 2.103 m. Constituit din conglomerate.Sursa: Dicționar enciclopedic
furnicá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnícăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită furnicà v. 1. a se mișca în mare număr ca furnicile; 2. fig. a avea cu prisosință: această pagină furnică de erori; 3. a simți furnicături. [Lat. *FORMICARE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
FURNICÁ, pers. 3 furnícă, vb. I. 1. Intranz. A umbla încoace și încolo în număr mare, a se mișca în toate părțile ca furnicile; a mișuna, a forfoti. ♦ (Rar; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A fi plin de..., a fi ticsit de... 2. Tranz. impers. A avea o senzație neplăcută de mâncărime și de înțepături pe piele. – Lat. formicare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) FURNÍCĂ, furnici, s. f. (La pl.) Grup de insecte din ordinul himenopterelor, de talie mică sau mijlocie, negre sau roșii, care trăiesc în colonii; (și la sg.) insectă care face parte din acest grup. ◊ Harnic ca o furnică, se spune despre un om foarte muncitor. ♦ Furnică albă = termită. [Pl. și: (rar) furnice] – Lat. formica.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a furnícă (-ci), s. f. – Insectă din ordinul himenopterelor (Formica nigra). – Mr., megl. furnigă, istr. frunigę. Lat. formῑca (Pușcariu 681; Candrea-Dens., 697; REW 3445; DAR), cf. it. formica, prov., cat., port. formiga, fr. fourmi, sp. hormiga (gal. formiga, astur. forniga, arag. furnica). Formele dialectale din sp. și din fr. fourniga, fournigo par a demonstra că n, explicat de Candrea-Dens., prin influența labialei, este anterior rom. (cf. Meyer, Alb. St., IV, 84). Der. furnica, vb. (a mișuna, a forfoti; a ustura, a înțepa), poate reprezenta direct. lat. formicāre (Pușcariu 630; Candrea-Dens., 701; REW 3446; DAR); furnicătură (var. furnicăreală), s. f. (usturime, înțepătură); furnicat, s. n. (usturime, înțepătură); furnicar, s. n. (mușuroi; mulțime care mișună), megl. furmigar, cf. calabr. furmicaru (Pușcariu 683; Candrea-Dens., 698 și DAR îl consideră der. de la un lat. *formῑcārium; poate fi un der. intern. al rom.); înfurnica, vb. (înv., a mișuna); furnicar, s. m. (furnică, Formica rubra; mamifer care se hrănește cu furnici, Merops apiaster; pasăre, albinărel, Picus minor); furnicei (var. funicei), s. m. pl. (urticarie; cîrcel); furnicos, adj. (plin de furnici).Sursa: Dicționarul etimologic român
furnică, furnici s. f. (tox.) mic traficant de droguri.Sursa: Dicționar de argou al limbii române furnícă f., pl. ĭ (lat. formica; vgr. mýrmex și byrmax; mrom. furnigă, it. formica, eng. furmia, pv. cat. pg. formiga, fr. fourmi, sp. hormiga). Un insect imenopter care trăĭește supt [!] pămînt, obișnuit în societățĭ care fac moșoraĭe [!]. Fam. A avea furnicĭ, a te furnica, a avea furnicăturĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
furnícă s. f., g.-d. art. furnícii; pl. furníciSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită furnică f. 1. mică insectă care trăiește în societate sub pământ, unde își strânge proviziunile; 2. pl. pișcături. [Lat. FORMICA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
FURNÍCĂ, furnici, s. f. (La pl.) Grup de insecte din ordinul himenopterelor, de talie mică sau mijlocie, negre sau roșii, care trăiesc în colonii; (și la sg.) insectă care face parte din acest grup. ◊ Harnic ca o furnică, se spune despre un om foarte muncitor. ♦ Furnică albă = termită. [Pl. și: (rar) furnice] – Lat. formica.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) FURNÍCĂ, furnici, s. f. (La pl.) Grup de insecte din ordinul himenopterelor, de talie mică sau mijlocie, negre sau roșii, care trăiesc în colonii; (și la sg.) insectă care face parte din acest grup. ◊ Harnic ca o furnică, se spune despre un om foarte muncitor. ♦ Furnică albă = termită. [Pl. și: (rar) furnice] – Lat. formica.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a furnícă (-ci), s. f. – Insectă din ordinul himenopterelor (Formica nigra). – Mr., megl. furnigă, istr. frunigę. Lat. formῑca (Pușcariu 681; Candrea-Dens., 697; REW 3445; DAR), cf. it. formica, prov., cat., port. formiga, fr. fourmi, sp. hormiga (gal. formiga, astur. forniga, arag. furnica). Formele dialectale din sp. și din fr. fourniga, fournigo par a demonstra că n, explicat de Candrea-Dens., prin influența labialei, este anterior rom. (cf. Meyer, Alb. St., IV, 84). Der. furnica, vb. (a mișuna, a forfoti; a ustura, a înțepa), poate reprezenta direct. lat. formicāre (Pușcariu 630; Candrea-Dens., 701; REW 3446; DAR); furnicătură (var. furnicăreală), s. f. (usturime, înțepătură); furnicat, s. n. (usturime, înțepătură); furnicar, s. n. (mușuroi; mulțime care mișună), megl. furmigar, cf. calabr. furmicaru (Pușcariu 683; Candrea-Dens., 698 și DAR îl consideră der. de la un lat. *formῑcārium; poate fi un der. intern. al rom.); înfurnica, vb. (înv., a mișuna); furnicar, s. m. (furnică, Formica rubra; mamifer care se hrănește cu furnici, Merops apiaster; pasăre, albinărel, Picus minor); furnicei (var. funicei), s. m. pl. (urticarie; cîrcel); furnicos, adj. (plin de furnici).Sursa: Dicționarul etimologic român
furnică, furnici s. f. (tox.) mic traficant de droguri.Sursa: Dicționar de argou al limbii române furnícă f., pl. ĭ (lat. formica; vgr. mýrmex și byrmax; mrom. furnigă, it. formica, eng. furmia, pv. cat. pg. formiga, fr. fourmi, sp. hormiga). Un insect imenopter care trăĭește supt [!] pămînt, obișnuit în societățĭ care fac moșoraĭe [!]. Fam. A avea furnicĭ, a te furnica, a avea furnicăturĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
furnícă s. f., g.-d. art. furnícii; pl. furníciSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită furnică f. 1. mică insectă care trăiește în societate sub pământ, unde își strânge proviziunile; 2. pl. pișcături. [Lat. FORMICA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
FURNÍCĂ, furnici, s. f. (La pl.) Grup de insecte din ordinul himenopterelor, de talie mică sau mijlocie, negre sau roșii, care trăiesc în colonii; (și la sg.) insectă care face parte din acest grup. ◊ Harnic ca o furnică, se spune despre un om foarte muncitor. ♦ Furnică albă = termită. [Pl. și: (rar) furnice] – Lat. formica.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)