FUNDÚC, funduci, s. m. Monedă veche turcească de aur, care a circulat și în țările române în sec. XVIII; funducliu. – Din tc. findic.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a fundúc (fundúci), s. m. – (Înv.) Monedă turcească de aur, ce valora 12 taleri în 1821, și 4 rubiele sau 8,8 franci de aur în 1848. Tc. findik (Șeineanu, III, 53; Lokotsch 617; Ronzevalle 125). – Der. funducliu, s. m. (monedă turcească de aur, a cărei valoare nominală era de 7 piaștri, de fapt 4 piaștri și 35 parale), din tc. fundukli. Sec. XVIII.Sursa: Dicționarul etimologic român
fundúc și fondúc m. (turc. fonduk, pop. fyndyk, d. fond, rus. funt. V. funt. Vechĭ. O monetă [!] turcească de aur (vreo 35 de piaștri turceștĭ, ĭar în Munt. 22 de leĭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești
fundúc s. m., pl. fundúciSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită funduc m. monedă turcească de aur, în valoare de 22 lei, circula în vremea lui Caragea (FIL.) [Turc. FUNDUK].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
FUNDÚC, funduci, s. m. Monedă veche turcească de aur, care a circulat și în Țările Române în sec. XVIII; funducliu. – Din tc. findıc.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)