FUNDĂTÚRĂ, fundături, s. f. Stradă, drum, uliță care se înfundă, fiind închisă la un capăt prin construcții sau printr-un taluz; fundac. – [În]funda + suf. -ătură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
fundătúră f., pl. ĭ. Înfundătură, drum înfundat. V. și fundac și impas.
Sursa: Dicționaru limbii românești
fundătúră, -i, s.f. – Partea de deasupra portiței (uștior), la porțile de lemn maramureșene. De obicei este formată din scânduri de brad traforate (figuri geometrice). Uneori este alcătuită din șipci dispuse vertical sau în formă de grătar. Fundătura are valoare strict estetică (Nistor 1977: 22). – Din înfunda „a închide, a astupa” (cf. lat. infundare) + -tură.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
fundătúră s. f., g.-d. art. fundătúrii; pl. fundătúriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită fundătură f. stradelă înfundată.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
FUNDĂTÚRĂ, fundături, s. f. Stradă, drum, uliță care se înfundă, fiind închisă la un capăt prin construcții sau printr-un taluz; fundac. – [În]funda + suf. -ătură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) 