FUNCȚIÚNE s. f. v. funcție.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a FUNCȚIÚNE s. f. elem. funcție.
Sursa: Marele dicționar de neologisme
FUNCȚIÚNE s.f. v. funcție.
Sursa: Dicționar de neologisme
*funcțiúne f. (lat. fúnctio, -ónis, d. fungi, functus, a te achita de ceva. V. defunct). Exercițiu uneĭ însărcinărĭ regulare și continue date de stat orĭ de un particular. Acțiunea proprie fiecăruĭ organ, ca digestiunea, circulațiunea, respirațiunea ș. a. Mat. Funcțiune de una saŭ maĭ multe variabile, expresiune algebrică care cuprinde una saŭ maĭ multe litere și care se află determinată cînd atribuĭ valorĭ determinate acestor litere și a căreĭ valoare variază cînd atribuĭ tot acestor litere valorĭ diferite. – Și fúncție (rus. fúnkciĭa).
Sursa: Dicționaru limbii românești
funcțiúne v. fúncție2Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită funcți(un)e f. 1. întrebuințare naturală și regulată: toate organele noastre au funcțiunile lor; 2. exercițiul unui post, al unei sarcini publice; 3. termen algebric pentru una sau mai multe litere având o valoare determinată și care variază când se atribue acestor litere valori diferite.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
FUNCȚIÚNE s. f. v. funcție.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)