Am găsit 11 definiții pentru cuvantul/cuvintele fugă:

fugá vb. I (reg., înv.) a alunga, a fugări; a păfuga.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme



FÚGĂ1, fugi, s. f. 1. Deplasare cu pași mari și repezi; alergare, goană. ◊ Loc. adv. Din (sau în) fugă sau (reg.) de-a fuga = în timp ce fuge, fugind; p. ext. în grabă, în treacăt, fără o examinare mai atentă. Pe fugă = repede, grăbit. Cu fuga = imediat, fără amânare. În fugă (sau în fuga) mare = fugind foarte repede. În fuga calului (sau cailor) = în galop. Într-o fugă = fugind tare și fără oprire. ◊ Expr. A pune (sau a lua) pe cineva pe (sau la) fugă = a goni, a alunga, a fugări. A o lua (sau a o rupe) la fugă sau a o rupe de-a fuga = a porni în goană. A (o) ține numai (într-)o fugă = a alerga întruna, fără întrerupere. O fugă (bună de cal) = o distanță nu prea mare, cât poate fugi, fără oprire, un om sau un cal. ♦ (Adverbial; în forma fuga) Repede, degrabă. 2. Părăsire grabnică (și uneori pe ascuns) a unui loc pentru a scăpa de o constrângere sau de o primejdie. 3. Înclinare spre axa galeriei a montanților unei armături sau ai unui cadru în formă de trapez. – Din lat. fuga.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

FÚGĂ2, fugi, s. f. Formă muzicală polifonică pe două sau mai multe voci, în care o melodie expusă de o voce este reluată pe rând de celelalte voci și dezvoltată după legile contrapunctului. – Din it. fuga.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

FÚGĂ s. f. compoziție muzicală polifonică în care vocile se succedă, repetând fiecare melodia dezvoltată după legile contrapunctului. (< it. fuga)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

FÚGĂ s.f. Compoziție muzicală polifonică în care vocile se succedă, repetând fiecare melodia dezvoltată după legile contrapunctului. [< it. fuga, cf. fr. fugue < lat. fuga – urmărire].
Sursa: Dicționar de neologisme

fúgă (fúgi), s. f.1. Alergare, goană. – 2. Cursă. – 3. Părăsire grabnică, evadare. – 4. (Adv.) Iute, rapid, în goană. – Mr., megl. fugă, istr. fuge. Lat. fŭga (Pușcariu 663; Candrea-Dens., 667; REW 3548; DAR), cf. it., cat., sp., port. fuga.Der. fuga, vb. (Trans. de Vest, a alunga), care ar putea reproduce și lat. fugare (DAR), cf. mr. fugare, sp. fugar; fugaci, adj. (iute la fugă, rapid), care poate reprezenta și lat. fŭgācem (Candrea-Dens., 688; DAR; cf. împotrivă Graur, BL, II, 10), dar care este mai curînd un der. cu suf. -aci, ca trăgaci, stîngaci, etc.; fugar, adj. (fugitiv); fugar, s. m. (fugit, evadat; armăsar; potîrniche albă, Tetrao lagopus); fugarnic, adj. (fugitiv), creație poetică și artificială); fugaș, s. m. (fugitiv); fugăreț, adj. (iute la fugă), prin transpunere a fr. fougueux, înv.; fugos, adj. (iute la fugă); fugău, s. m. (potîrniche albă, Tetrao lagopus; varietate de țînțar, Hydrometra paladum), cu suf. -ău (după ipoteza puțin probabilă a lui Drăganu, Dacor., V, 362, din încrucișarea lui fugi cu mag. fogoly „prizonier”). Cf. fugi.
Sursa: Dicționarul etimologic român

fúgă f., pl. ĭ (lat. fŭga, vgr. phygé; it. foga, avînt, și fuga, fugă, sard. fua, fr. fuie, cat. sp. pg. fuga). Acțiunea de a fugi: a da, a trage o fugă, a da fuga acasă. Rezultatu fugiĭ, depărtarea cît se poate fugi: o fugă de cal. Muz. (it. foga). Bucată în care diferitele părțĭ se succed repetînd acelașĭ motiv saŭ subĭect. Ĭaŭ (saŭ apuc) fuga, o ĭaŭ la fugă, o croĭesc (saŭ o rup) la fugă (saŭ de fugă), mă pun pe fugă, fug, încep să fug. Din fugă, fugind: a apuca un măr din fugă. În fugă, fugind, (fig.) grabnic: scrie în fugă; Pe fugă (fig.), grabnic: a scrie pe fugă. Fuga adv. Fugind, (fig.) grabnic: s´a dus fuga, a scris fuga. Fuga! degrabă, ĭute! Prov. Fuga e rușinoasă, dar sănătoasă, fuga e salvatoare, deși e rușinoasă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

fúgă s. f., g.-d. art. fúgii; pl. fugi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

fugă f. 1. fapta de a fugi; 2. depărtare cât poate fugi: o fugă de cal. [Lat. FUGA]. ║ adv. iute: fuga afară !
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

FÚGĂ1, fugi, s. f. 1. Deplasare cu pași mari și repezi; alergare, goană. ◊ Loc. adv. Din (sau în) fugă sau (reg.) de-a fuga = în timp ce fuge, fugind; p. ext. în grabă, în treacăt, fără o examinare mai atentă. Pe fugă = repede, grăbit. Cu fuga = imediat, fără amânare. În fugă (sau în fuga) mare = fugind foarte repede. În fuga calului (sau cailor) = în galop. Într-o fugă = fugind tare și fără oprire. ◊ Expr. A pune (sau a lua) pe cineva pe (sau la) fugă = a goni, a alunga, a fugări. A o lua (sau a o rupe) la fugă sau a o rupe de-a fuga = a porni în goană. A (o) ține numai (într-)o fugă = a alerga întruna, fără întrerupere. O fugă (bună de cal) = o distanță nu prea mare, cât poate fugi, fără oprire, un om sau un cal. ♦ (Adverbial; în forma fuga) Repede, degrabă. 2. Părăsire grabnică (și uneori pe ascuns) a unui loc pentru a scăpa de o constrângere sau de o primejdie. 3. (Min.) Înclinare spre axa galeriei a montanților unei armături sau ai unui cadru în formă de trapez. – Lat. fuga.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

FÚGĂ2, fugi, s. f. Gen și formă muzicală polifonică pe două sau mai multe voci, constând în expunerea imitativă a una, două sau, mai rar, trei teme după un plan tonal-armonic precis. – Din it. fuga.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

fugă - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul fugi

fugă - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul fugi