FLÚTURE, fluturi, s. m. 1. Nume generic dat insectelor din ordinul lepidopterelor, care au corpul bombat sau alungit și catifelat, patru aripi membranoase, acoperite cu solzi mărunți de culori diferite și un aparat bucal adaptat pentru supt, a căror larvă este o omidă. ◊ Compuse: fluture-de-mătase = fluture a cărui larvă produce firele de mătase; vierme-de-mătase (Bombix mori); fluture-alb sau fluture-de-varză = albiliță; fluture-roșu = fluture cu aripi roșii și cu baza aripilor neagră (Vanessa urticae). ♦ Fig. (Fam.; la pl.) Idei curioase și extravagante; toane. 2. (La pl.) Disc de metal mic și sclipitor, care se coase ca ornament pe unele obiecte de îmbrăcăminte (femeiești); fluturaș, paietă. 3. (Tehn.) Disc care se rotește în jurul unui diametru și care, montat într-o conductă, servește la reglarea cantității de carburant care intră într-un carburator. 4. (Sport) Procedeu tehnic de înot caracterizat prin mișcarea simetrică și simultană a brațelor, asemănător cu fluturarea unor aripi; probă de înot în care se folosește acest procedeu. [Var.: flútur s. m.] – Probabil lat. *flutulus. Cf. alb. fluturë.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a flúture și (maĭ rar) flútur m. (V. flutur, v. tr., și cp. cu gep. *flutilo, înrudit cu germ. flutteren, a flutura; falter, fluture; fledermaus, „liliac” [animal] și „fluture”, în Tirol flattrmaus, fluture; flieder și fleder-baum, liliac [floare] și flitter, fluture, foiță de metal. D. rom. vine alb. flĭútură. Înrudit și cu it. fiútola, un fluture de noapte, și fiótola, flaut. Cp. cu strugure). Un insect [!] lepidopter (V. lepidopter). Fig. Tînăr cochet și nestatornic. Foiță de metal, de obiceĭ rătundă [!], cu care se împodobesc iile și catrințele.
Sursa: Dicționaru limbii românești
flúture s. m., art. flúturele; pl. flúturiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită fluture m. 1. insectă cu patru aripi acoperite cu solzi fini ca pulberea; 2. fig. tânăr, vioiu și frumușel; 3. floricică, rotocol de aur sau de argint: iie cu fluturi. [V. fluturà].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
FLÚTURE, fluturi, s. m. 1. Nume generic dat insectelor din ordinul lepidopterelor, care au corpul bombat sau alungit și catifelat, patru aripi membranoase, acoperite cu solzi mărunți de culori diferite și un aparat bucal adaptat pentru supt, a căror larvă este o omidă. ◊ Compuse: fluture-de-mătase = fluture a cărui larvă produce firele de mătase; vierme-de-mătase (Bombix mori); fluture-alb sau fluture-de-varză = albiliță; fluture-roșu = fluture cu aripi roșii și cu baza aripilor neagră (Vanessa urticae). ♦ Fig. (Fam.; la pl.) Idei curioase și extravagante; toane. 2. (La pl.) Disc de metal mic și sclipitor, care se coase ca ornament pe unele obiecte de îmbrăcăminte (femeiești); fluturaș, paietă. 3. (Tehn.) Disc care se rotește în jurul unui diametru și care, montat într-o conductă, servește la reglarea cantității de carburant care intră într-un carburator. 4. (Sport) Procedeu tehnic de înot caracterizat prin mișcarea simetrică și simultană a brațelor, asemănător cu fluturarea unor aripi; probă de înot în care se folosește acest procedeu. [Var.: flútur s. m.] – Probabil lat. *flutulus. Cf. alb. fluturë.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
fluture - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul flutura
fluture - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul flutura