Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele floare:

FLOÁRE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei care cuprinde organele de reproducere sexuată și care are de obicei o corolă frumoasă și variat colorată. ◊ (La sg. cu înțeles colectiv) Salcâmi plini de floare.Loc. adj. În floare = (despre plante) înflorit, în perioada înfloririi; fig. (despre oameni) în toată strălucirea, în plină putere, frumos, zdravăn. În floarea vârstei = tânăr. ◊ Expr. Floare la ureche = lucru de puțină importanță sau gravitate, foarte ușor de rezolvat. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, gratuit. Copil din flori = copil nelegitim, bastard. A strânge degetele floare = a strânge degetele cap la cap. 2. Orice plantă (erbacee) care face flori (I 1) colorate. 3. Compuse: floarea-soarelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu floare mare, galbenă, îndreptată spre soare, cultivată pentru semințele ei oleaginoase; sora-soarelui (Helianthus annuus); (reg.) floarea-brumei = brândușă; (reg.) floare-domnească = a) garoafă; b) garofiță-de-munte; floare-de-colț sau floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee, cu frunzele albicioase, pufoase și ascuțite, dispuse în jurul inflorescenței, care crește pe crestele stâncoase ale munților; albumeală, albumiță, edelvais (Leontopodium alpinum); floare-de-leac = plantă cu flori galbene-aurii, cultivată ca plantă decorativă (Ranunculus repens); floarea-Paștelui = mică plantă erbacee a cărei tulpină face o singură floare, de culoare albă sau roz (Anemone nemorosa); flori-de-paie = plantă originară din Australia, cu flori dispuse în capitule de diferite culori, care par uscate ca paiele; imortele (Helichrysum bracteatum). II. P. anal. 1. Desen, broderie, cusătură în formă de floare (I 1). 2. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului, a laptelui acru etc. 3. (Chim.; în sintagma) Floare de pucioasă (sau de sulf) = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Extremitatea caracterelor tipografice care poartă semnul grafic ce urmează a fi imprimat. ♦ Extremitatea lățită a cuiului (care se lovește cu ciocanul). ♦ (În sintagma) Floarea cheii = partea cheii care intră în broască sau în lacăt. III. Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită, spumă, cremă. ◊ (Cu sens superlativ, prin repetarea cuvântului ca atribut) Era floarea florilor. IV. (Înv.) Culoare. – Lat. flos, -ris.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



floáre (flóri), s. f.1. Parte a plantei care are o corolă frumoasă și variat colorată. – 2. Ornament floral și, de aici, ornament în general. – 3. Partea cea mai aleasă, frunte, elită, cremă. – 4. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului. – 5. Partea exterioară a pielii tăbăcite. – 6. (Pl.) Ciclu, soroc, menstruație. – 7. Vîrf de burghiu. – 8. Parte a cheii care intră în broască. – 9. Extremitate a caracterelor tipografice. – 10. Parfum, savoare a băuturii. – 11. (Înv.) Culoare. – Mr. floare, megl. floari. Lat. flōrem (Pușcariu 623; Candrea-Dens., 604; REW 3390; DAR), cf. it. fiore, prov., cat., sp., port. flor, fr. fleur. Sensul 6, rar, este romantic (după Capidan, Dacor., I, 331, din lat. fluores, cf. Spitzer, Archiv., CXXXIX, 89; cf. și alb. ljulje „floare” și „menstruație”). Sensul 11 este un calc lingvistic, fără circulație populară, din sl. cvĕtŭ (DAR). Der. florar, s. n. (vază; luna mai; dreptar pentru linii curbe); florăreasă, s. f. (vînzătoare de flori); florărie, s. f. (magazin de flori); florian (var. florinte, florințel), s. m. (pasăre, brotăcel, Ligurinos chloris); floricică (var. floricea), s. f. (dim. al lui floare; boabă de porumb prăjită și crăpată); Florii, s. f. pl. (sărbătoare creștină ce cade în duminica de dinaintea Paștelui, Duminica Floriilor), der. intern (Rosetti, I, 159), care este pus în legătură cu lat. Floralia, prin intermediul unei forme vulg. *florilia (Candrea-Dens., 605; DAR); înflori (var. flori), vb. (a face floare; a se dezvolta, a progresa; a împodobi, a înfrumuseța; a aranja, a găti; a face floare vinul); înfloritor, adj. (care înflorește); înfloritură, s. f. (ornament); înflora, vb. (a împodobi cu flori; Bucov., a pregăti culorile vegetale; a ciopli, a sculpta). Cf. flor. Din rom. provine sb. florečika „varietate de guvid”.
Sursa: Dicționarul etimologic român

floáre f., pl. florĭ (lat. flos, flóris m., it. fiore m. în sud și f. în nord; pv. cat. sp. pg. flor f., fr. fleur f. E rudă cu germ. blume). Acea parte dintr´un vegetal care conține unu saŭ amîndoŭă organele reproductoare [!] și care de multe orĭ e ornată cu colorĭ [!] strălucitoare și se deschide primăvara. Plantă care produce florĭ frumoase. Mucegaĭ pe un lichid orĭ și pe alt-ceva. Chim. Produs ușor și volatil obținut pin [!] sublimare saŭ descompunere: floare de pucĭoasă. Ornament de metal orĭ de pele [!] la gaura ușiĭ ca să n´o roadă cheia. Fig. Partea cea maĭ bună, elită: floarea armateĭ. Ornament poetic în vorbire: florĭ retorice. Floarea etățiĭ, tinereța [!]; floarea cheiĭ, partea care intră în broască. Floare la ureche, lucru ușor, fleac: pentru mine e floare la ureche a trece Dunărea în not [!]. De florile măruluĭ (saŭ cuculuĭ), degeaba, fără folos. Această basma e albă floare (saŭ curată floare) e ca floarea de albă. A fi în floare, a fi în timpu celeĭ maĭ marĭ strălucirĭ (cum e p. om tinereța, p. o societate bunu mers ș. a.). Copil din florĭ, bastard. Bot. Floarea călugăruluĭ, văcărică. Floare de ceară, ceară. Floare domnească (Trans.), garofă [!]. Floarea grîuluĭ, albăstriță. Floarea regineĭ, tudeliță. Floarea soareluĭ (pin [!] Mold. și soarea soareluĭ și răsărită), o mare plantă erbacee din familia compuselor, heliánthus anuus (ajunge pînă la o înălțime de doĭ metri, face florĭ foarte marĭ galbene cu o mulțime de semințe oleaginoase, care se mănîncă ca medicament contra vermeluĭ [!] numit panglică. E originară din Perú și Mexic. V. eliotrop, eliant). Floarea vîntuluĭ, traducerea numeluĭ anemoneĭ. Floarea voĭniculuĭ, usturoiță. – În Cod. Vor. Și froare. – Florile-s organele reproductoare [!] ale planteĭ, că’n ele se formează semințele. O floare se compune dintr´un cálice (format dintr´un număr variabil de sepale), dintr´o corolă (compusă și ĭa [!] din petale), din stamine (care aŭ fiecare un săculeț numit anteră (plin de polen) și din pistil (ovar, stil și stigmate), care, dezvoltîndu-se, devine fruct. Coada floriĭ saŭ fructuluĭ se numește pedúncul.
Sursa: Dicționaru limbii românești

floáre, flori, s.f. – 1. (gastr.) Floare de grâu = colac în formă de floare, care se face de sâmbăta Floriilor: „Femeia face la tăt omu din casă câte o floare de grâu, c-așa-i obiceiu” (Papahagi 1925: 313; Budești). 2. (min.) Floare de mină = eșantion monomineral sau format din mai multe minerale, caracterizat prin culori, forme și dimensiuni cu valoare estetică (ex.: stibină, galenă, baratină, cuarț etc.). – Lat. flos, floris.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

floáre s. f., g.-d. art. flórii; pl. flori
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

floare f. 1. totalitatea organelor ce servă la reproducerea grăuntelui; 2. plantă de ornament; 3. podoabe de stil: flori de retorică; floare la ureche, bagatelă: necazurile noastre sunt flori la ureche pe lângă cele ce se spun în cărți CR.; de florile mărului (de flori de cuc), în zadar, fără folos; 4. ce-i pe d’asupra: floarea laptelui; floarea cheii, dinții cheii ce intră în broască; 5. ceeace-i mai frumos, mai bun: toată floarea cea vestită a întregului Apus EM.; 6. fig. se zice de lucruri cari sunt în toată puterea, frumusețea, strălucirea lor: floarea tinerețelor; 7. mucezeala pe pâine, caș, vin; 8. nume de plante; floare broștească, floare ce crește prin locuri umede (Ranunculus acris); floare de perină, întrebuințată de popor spre a colora în galben (Anthemis tinctoria); floarea călugărului, plantă verde albăstrie cu flori roșiatice (Vaccaria); floare frumoasă, bănuței; floarea grâului, albăstriță; floarea reginei, edelweis; floarea soarelui, sora-soarelui; floarea vântului, mică plantă ce crește prin păduri și tufișuri umbroase (Anemone nemorosa). [Lat. FLOREM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

FLOÁRE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei care cuprinde organele de reproducere sexuată și care are de obicei o corolă frumoasă și variat colorată. ◊ (La sg. cu înțeles colectiv) Salcâmi plini de floare.Loc. adj. În floare = (despre plante) înflorit, în perioada înfloririi; fig. (despre oameni) în toată strălucirea, în plină putere, frumos, zdravăn. În floarea vârstei = tânăr. ◊ Expr. Floare la ureche = lucru de puțină importanță sau gravitate, foarte ușor de rezolvat. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, gratuit. Copil din flori = copil nelegitim, bastard. A strânge degetele floare = a strânge degetele cap la cap. 2. Orice plantă (erbacee) care face flori (I 1) colorate. 3. Compuse: floarea-soarelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu floare mare, galbenă, îndreptată spre soare, cultivată pentru semințele ei oleaginoase; sora-soarelui (Helianthus annuus); (reg.) floarea-brumei = brândușă; (reg.) floare-domnească = a) garoafă; b) garofiță-de-munte; floare-de-colț sau floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee, cu frunzele albicioase, pufoase și ascuțite, dispuse în jurul inflorescenței, care crește pe crestele stâncoase ale munților; albumeală, albumiță, edelvais (Leontopodium alpinum); floare-de-leac = plantă cu flori galbene-aurii, cultivată ca plantă decorativă (Ranunculus repens); floarea-Paștelui = mică plantă erbacee a cărei tulpină face o singură floare, de culoare albă sau roz (Anemone nemorosa); flori-de-paie = plantă originară din Australia, cu flori dispuse în capitule de diferite culori, care par uscate ca paiele; imortele (Helichrysum bracteatum). II. P. anal. 1. Desen, broderie, cusătură în formă de floare (I 1). 2. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului, a laptelui acru etc. 3. (Chim.; în sintagma) Floare de pucioasă (sau de sulf) = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Extremitatea caracterelor tipografice care poartă semnul grafic ce urmează a fi imprimat. ♦ Extremitatea lățită a cuiului (care se lovește cu ciocanul). ♦ (În sintagma) Floarea cheii = partea cheii care intră în broască sau în lacăt. III. Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită, spumă, cremă. ◊ (Cu sens superlativ, prin repetarea cuvântului ca atribut) Era floarea florilor. IV. (Înv.) Culoare. – Lat. flos, -ris.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

floare - Adjectiv, feminin, Genitiv-Dativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul flor

floare - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul flor

floare - Adjectiv, feminin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul flor