FLEXIÚNE, flexiuni, s. f. 1. Încovoiere, îndoire; mlădiere. ♦ Mișcare de îndoire a unui segment al corpului pe un alt segment situat deasupra sa. 2. Totalitatea schimbărilor pe care le suferă forma unui cuvânt pentru a exprima diferite raporturi gramaticale. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. flexion, lat. flexio, -onis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a FLEXIÚNE s. f. 1. încovoiere, îndoire; mlădiere. 2. totalitatea schimbărilor pe care le suferă forma unui cuvânt pentru a exprima diferite raporturi gramaticale. (< fr. flexion, lat. flexio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
FLEXIÚNE s.f. 1. Încovoiere; mlădiere. 2. Totalitatea schimbărilor pe care le suferă forma unui cuvânt pentru a exprima anumite raporturi gramaticale. [Pron. -xi-u-, var. flexie s.f. / < fr. flexion, lat. flexio].
Sursa: Dicționar de neologisme
*flexiúne f. (lat. fléxio, -ónis, d. fléctere, flexum, a îndoi, a încovoĭa. Cp. cu îm-pletesc). Acțiunea de a îndoi: flexiunea genunchĭuluĭ. Starea lucruluĭ îndoit: flexiunea unuĭ resort. Gram. Modificarea produsă în desinența unuĭ cuvînt pin [!] declinare orĭ conjugare. V. moțiune.
Sursa: Dicționaru limbii românești
flexiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. flexiúnii; pl. flexiúniSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită flexiune f. 1. încovoiere, mlădiere; 2. Gram. modificări produse în dezinența vorbelor prin declinare și conjugare.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
FLEXIÚNE, flexiuni, s. f. 1. Încovoiere, îndoire; mlădiere. ♦ Mișcare de îndoire a unui segment al corpului pe un alt segment situat deasupra sa. 2. Totalitatea schimbărilor pe care le suferă forma unui cuvânt pentru a exprima diferite raporturi gramaticale. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. flexion, lat. flexio, -onis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)