FIZIONOMÍE, fizionomii, s. f. 1. Totalitatea trăsăturilor feței cuiva care determină expresia ei particulară; chip. ◊ Joc de fizionomie = mimică. 2. Fig. Caracter distinctiv, înfățișare particulară (a unei epoci, a unei colectivități umane etc.). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. physionomie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a FIZIONOMÍE s. f. 1. expresie particulară a trăsăturilor feței cuiva; chip, figură. 2. aspect particular care distinge un lucru sau altul; caracter distinctiv (al unei epoci, al unei colectivități umane etc.). (< fr. physionomie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
FIZIONOMÍE s.f. 1. Expresie particulară a trăsăturilor feței cuiva; chip, figură. 2. (Fig.) Structură, înfățișare caracteristică (a unei epoci, a unei colectivități de oameni etc.). [Gen. -iei, var. fiziognomie s.f. / < fr. physionomie, it. fisionomia, cf. gr. physis – natură, nomos – lege].
Sursa: Dicționar de neologisme
fizionomíe (-zi-o-) s. f., art. fizionomía, g.-d. art. fizionomíei; pl. fizionomíi, art. fizionomíileSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită fizionomie f. 1. expresiune particulară a trăsurilor feței: fizionomie inteligentă; 2. fig. caracter distinctiv: fiecare popor are fizionomia sa.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
FIZIONOMÍE, fizionomii, s. f. 1. Totalitatea trăsăturilor feței cuiva care determină expresia ei particulară; chip. ◊ Joc de fizionomie = mimică. 2. Fig. Caracter distinctiv, înfățișare particulară (a unei epoci, a unei colectivități umane etc.). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. physionomie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)