Am găsit 5 definiții pentru cuvantul/cuvintele fire:

FÍRE, firi, s. f. 1. Mediul natural (împreună cu ființele care trăiesc în el). ◊ Loc. adv. Peste fire = extraordinar; în cel mai înalt grad. 2. Structură psihică și morală a unei ființe; caracter, temperament. 3. Minte, cuget; cumpăt. ◊ Loc. adj. În toată firea = ajuns la dezvoltare deplină, matur; în deplinătatea facultăților mintale, serios. ◊ Expr. A-și veni în fire = a-și reveni (după un șoc, o emoție puternică, un leșin). A scoate (pe cineva) din fire = a enerva (pe cineva), a înfuria, a scoate din sărite, din răbdări. A-și ține (sau a-și păstra) firea = a se stăpâni, a-și păstra cumpătul. A-și pierde firea sau a se pierde cu firea = a nu se mai putea stăpâni, a-și pierde cumpătul. A se prăpădi cu firea = a face tot posibilul; a se strădui; a se consuma foarte mult sufletește. – V. fi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



fíre f. (inf. lung. d. sînt, a fi). Natură, caracter, fel: om bun la fire (saŭ din fire). Ființă (Vechĭ): toată firea (adică toate ființele). Menstruațiune (Mold.). Om tare de fire, tare de caracter. Om maĭ de fire (Vechĭ), nobil. A-țĭ veni în fire, a-țĭ relua curaju, spiritu, puterea. A te trece cu firea, a lua un lucru prea în serios, a merge prea departe cu munca, cu obrăznicia ș. a. A ĭeși din fire, a-țĭ perde [!] cumpătu, a te înfuria, a înebuni. A-țĭ ține firea, a nu te emoționa, a rămînea rece. A-țĭ perde firea saŭ a te perde cu firea, a-țĭ perde cumpătu, sărita, capu. A te frămînta cu firea, a-țĭ frămînta capu, mintea. Maĭ pe sus de fire, supranatural. Peste fire, excesiv, extrem. – Est. Pop. hire.
Sursa: Dicționaru limbii românești

fíre s. f., g.-d. art. fírii; pl. firi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

fire f. acțiunea de a fi și rezultatul ei: 1. natură proprie, caracter esențial: om bun de fire; 2. ființă: a-și veni în fire; 3. cumpăt, minte: a se pierde cu firea, a ieși din fire. [V. (a) fi].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

FÍRE, firi, s. f. 1. Natura înconjurătoare; lumea. ◊ Loc. adv. Peste fire = extraordinar; în cel mai înalt grad. 2. Structură psihică și morală a unei ființe; caracter, temperament. 3. Minte, cuget; cumpăt. ◊ Loc. adj. În toată firea = ajuns la dezvoltare deplină, matur; în deplinătatea facultăților mintale, serios. ◊ Expr. A-și veni în fire = a-și reveni (după un șoc, o emoție puternică, un leșin). A scoate (pe cineva) din fire = a enerva (pe cineva), a înfuria, a scoate din sărite, din răbdări. A-și ține (sau a-și păstra) firea = a se stăpâni, a-și păstra cumpătul. A-și pierde firea sau a se pierde cu firea = a nu se mai putea stăpâni, a-și pierde cumpătul. A se prăpădi cu firea = a face tot posibilul; a se strădui; a se consuma foarte mult sufletește. – V. fi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

fire - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul fi

fire - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul fir

fire - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul fir