FINITÚDINE s. f. 1. (fil.) caracterul a ceea ce este finit, conștiința limitelor ființei umane. 2. însușire a soluției unei probleme de a fi furnizată după un număr finit de operații. (< fr. finitude)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
FINITÚDINE (‹ fr.) s. f. Concept existențialist introdus, în principal, de M. Heidegger, K. Jaspers, G. Marcel, semnificând însușirea de finit, conștiința limitelor gneseologice și biologice.Sursa: Dicționar enciclopedic