Am găsit 14 definiții pentru cuvantul/cuvintele figura:

FIGURÁ, figurez, vb. I. 1. Intranz. A fi prezent undeva, a lua parte la ceva. ♦ A se afla înregistrat, înscris undeva. 2. Tranz. (Rar) A înfățișa ceva (în artele plastice). 3. Tranz. (Franțuzism înv.; construit cu dativul) A-și închipui, a-și imagina. – Din fr. figurer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



FIGURÁ vb. I. intr. 1. a fi prezent undeva, a lua parte la ceva; a fi pe o listă. 2. a face figurație în teatru. II. tr. a ilustra, a reprezenta ceva (în artele plastice); a imagina. (< fr. figurer, lat. figurare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

FIGURÁ vb. I. 1. intr. A fi prezent fizic, a fi de față undeva, a lua parte la ceva; a fi pe o listă. 2. intr. A face figurație în teatru. 3. tr. A ilustra, a reprezenta ceva (în artele plastice); a imagina, a închipui. [< fr. figurer, it., lat. figurare].
Sursa: Dicționar de neologisme

figurá (a ~) vb., ind. prez. 3 figureáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

figurà v. 1. a reprezenta prin pictură sau sculptură: a figura un templu; 2. a reprezenta alegoric: mitologia figurează Timpul ca un moșneag cu coasa în mână; 3. a fi de față: a figura la o serbare.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

FIGURÁ, figurez, vb. I. 1. Intranz. A fi prezent undeva, a lua parte la ceva. ♦ A se afla înregistrat, înscris pe o listă etc. 2. Tranz. (Rar) A înfățișa ceva (în artele plastice). 3. Tranz. (înv.; construit cu dativul) A-și închipui, a-și imagina. – Din fr. figurer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

FIGÚRĂ, figuri, s. f. 1. Înfățișare a feței, a obrazului cuiva; chip, față, obraz. ◊ Expr. A face figură bună (sau rea) = a face o impresie bună (sau rea) celor din jur. (Fam.) A face (cuiva) figura = a face (cuiva) o farsă sau o surpriză neplăcută. A face figură de... = a avea aerul de..., a fi considerat (sau a ține să fie considerat) drept... 2. Imagine plastică a unei ființe sau a unui obiect, redată prin desen, pictură, sculptură etc. ◊ Figură geometrică = ansamblu format din puncte, linii și suprafețe. ♦ (La jocul de cărți) Carte care reprezintă diverse personaje (valet, damă etc.). ♦ (La șah) Fiecare dintre piesele de joc, având forme caracteristice. ♦ Grămadă de nisip, de pietriș etc., care a fost clădită în formă de corp geometric regulat, pentru a i se putea calcula mai ușor volumul. 3. Persoană; (în special) persoană purtătoare a unor caractere individuale sau sociale proprii; tip, personalitate. 4. (În sintagmele) Figură de stil (sau poetică) = procedeu stilistic prin care se modifică înțelesul propriu al unui cuvânt sau se asociază cuvintele în așa fel ca sensurile vechi să se îmbogățească, pentru a da mai multă forță imaginii sau expunerii prezentate. Figură etimologică = construcție sintactică în care se alătură două cuvinte înrudite etimologic (de obicei un verb și un substantiv) sau apropiate din punct de vedere semantic. „Și-a trăit traiul” reprezintă o figură etimologică. (Log.) Figuri silogistice = forme de silogism care se deosebesc între ele după locul ocupat de termenul mediu în premise. 5. Poziție sau ansamblu de poziții și de mișcări la dans, la balet, la scrimă, la patinaj etc. – Din fr. figure, lat. figura.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

FIGÚRĂ s. f. 1. chip, față, obraz. ♦ (fam.) a-i face ă (cuiva) = a păcăli, a face cuiva o farsă. 2. formă exterioară a unui corp, a unei ființe; imagine plastică a unui corp. ♦ (mat.) ~ geometrică = ansamblu de puncte, linii și suprafețe. ◊ carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne și personaje. ◊ (șah) fiecare dintre piesele de joc. 3. persoană; personalitate. 4. personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. reprezentare, imagine simbolică sau alegorică a unei persoane, a unui animal sau obiect. ♦ ~ de stil = procedeu stilistic prin care se schimbă sensul propriu al unui cuvânt, îmbogățindu-i-se semnificația. ♦ ĩ silogistice = cele patru forme pe care le poate lua silogismul în funcție de poziția termenilor în premise. 6. poziție, mișcare (la dans, la scrimă, patinaj etc.). (< fr. figure, lat. figura)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

FIGÚRĂ s.f. 1. Chip, față, obraz. 2. Formă exterioară a unui corp, a unei ființe; imaginea plastică (desenată, pictată, sculptată) a unui corp. ◊ Figură geometrică = ansamblu de puncte, linii și suprafețe. ♦ Carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne și personaje (valet, damă etc.). ♦ Fiecare dintre piesele de șah (cu o formă caracteristică). 3. Persoană; personalitate. 4. Personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. Reprezentare, imagine simbolică sau alegorică. ◊ Figură de stil (sau poetică) = procedeu stilistic prin care se schimbă sensul propriu al unui cuvânt în vers sau în proză. V. trop. ♦ Figurile silogismului = forme de silogism determinate de poziția termenului mediu în premise. 6. Poziție, mișcare (la dans, la scrimă etc.). [< it., lat. figura].
Sursa: Dicționar de neologisme

figúră (figúri), s. f.1. Chip, față, obraz. – 2. Imagine plastică. – 3. Persoană, tip. – Mr. figură. Fr. figure, în mr. din it. figura, cf. ngr. φιγούρα, alb. figurë.Der. figura, vb. (a fi prezent, a lua parte); figurant, s. m. (persoană care participă la o piesă de teatru fără a rosti replici); figurat, adj. (metaforic); figurină, s. f. (statuetă); configura, vb. (a lua o anumită formă); configurație, s. f. (înfățișare); desfigura, vb. (a strica forma); prefigura, vb. (a reprezenta dinainte); prefigurație, s. f. (acțiunea de a prefigura).
Sursa: Dicționarul etimologic român

*figúră f., pl. ĭ (lat. figúra, d. fingere, fictum, a imagina, de unde vine și fictiv). Formă exterioară a unuĭ corp. Fața omuluĭ. Aer, privire: figură veselă, tristă. Simbol, emblemă: cumpăna e figura dreptățiĭ. Geom. Spațiŭ mărginit de liniĭ. Gram. Formă de a vorbi maĭ viŭ. De ex.: c´o falcă´n cer și cu alta´n pămînt = grozav de furios, gata să te mănînce. Figurĭ la dans, la patinat, la gimnastică, diferite mișcărĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

figúră s. f., g.-d. art. figúrii; pl. figúri; abr. fig.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

figură f. 1. formă exterioară a unui corp, a unei ființe; figură rotundă; 2. fața omului: figură frumoasă; 3. reprezentare de obiecte: figuri de plante; 4. imagine simbolică; 5. spațiu mărginit de una sau mai multe linii: figură geometrică; 6. linii descrise la dans; 7. accepțiune particulară dată vorbelor sau construcțiunilor gramaticale: reticența e o figură de cugetare.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

FIGÚRĂ, figuri, s. f. 1. Înfățișare a feței, a obrazului cuiva; chip, față, obraz. ◊ Expr. A face figură bună (sau rea) = a face o impresie bună (sau rea) celor din jur. (Fam.) A face (cuiva) figura = a face (cuiva) o farsă sau o surpriză neplăcută. A face figură de... = a avea aerul de..., a fi considerat (sau a ține să fie considerat) drept... 2. Imagine plastică a unei ființe sau a unui obiect, redată prin desen, pictură, sculptură etc. ◊ Figură geometrică = reprezentare plană ori în spațiu a unor suprafețe, corpuri, drepte, segmente, unghiuri sau a altor elemente geometrice. ♦ (La jocul de cărți) Carte care reprezintă diverse personaje (valet, damă etc.). ♦ (La șah) Fiecare dintre piesele de joc, având forme caracteristice. ♦ Grămadă de nisip, de pietriș etc., care a fost clădită în formă de corp geometric regulat, pentru a i se putea calcula mai ușor volumul. 3. Persoană; (în special) persoană purtătoare a unor caractere individuale sau sociale proprii; tip, personalitate. 4. (În sintagmele) Figură de stil (sau poetică) = procedeu stilistic prin care se modifică înțelesul propriu al unui cuvânt sau se asociază cuvintele în așa fel încât sensurile vechi să se îmbogățească, pentru a da mai multă forță imaginii sau expunerii prezentate. Figură etimologică = construcție sintactică în care se alătură două cuvinte înrudite etimologic (de obicei un verb și un substantiv) sau apropiate din punct de vedere semantic. „Și-a trăit traiul” reprezintă o figură etimologică. (Log.) Figură silogistică = formă de silogism specificată de poziția termenului mediu în premise. 5. Poziție sau ansamblu de poziții și de mișcări la dans, la balet, la scrimă, la patinaj etc. – Din fr. figure, lat. figura.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)