FIÉRE s. f. 1. Lichid amar, de culoare galbenă-verzuie, secretat de ficat; bilă1. ◊ Expr. A vărsa fiere, se zice despre o persoană plină de necaz, de ciudă, de mânie (care se manifestă cu violență). ♦ Fig. Amărăciune, supărare, necaz. 2. (Și în sintagma bășica fierii) Vezicula biliară. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva fierea (de necaz) = a fi necăjit, mânios, invidios etc. la culme. 3. Compus: fierea-pământului = a) plantă erbacee medicinală cu flori roșietice, rar albe, cu gust amar (Erythraea centaurium); b) plantă erbacee inferioară, cu talul târâtor, având pe partea inferioară rudimente de frunză (Marchantia polymorpha); fiere-de-urs = numele a doi arbuști tropicali și mediteraneeni din care se extrage saburul: a) arbust înalt de 3-4 m, cu frunze mari și flori violacee dispuse într-un spic (Aloë ferox); b) arbust înalt de 1 m, ramificat, cu frunze dispuse în rozetă (Aloë succotrina). – Lat. *fele (= fel).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a fiére s. f. – 1. Lichid amar secretat de ficat, bilă. – 2. Crin-de-pădure (Lilium martagon). – Mr. h’are, megl. h’ieri. Lat. *fĕlem, formă populară în loc de fĕl, fĕllis (Pușcariu 607; Candrea-Dens., 588; REW 3234; DAR), cf. it. fiele (sicil. fieri), prov., cat., port. fel, fr. fiel, sp. hiel. Este cuvînt general folosit (ALR, I, 47). După Bogrea, Dacor., I, 337, numele plantei fierea pămîntului (Erythraea centaurum) trebuie înțeles ca deformare de la *fiara pămîntului ceea ce nu pare sigur.Sursa: Dicționarul etimologic român
fĭére f. (lat. fĕl, *fĕlis îld. fĕllis; it. fiele, pv. cat. pg. fel, fr. fiel, sp. hiel. Cp. cu mĭere). Un lichid foarte amar, galben verziŭ [!], secretat de ficat. Amar ca fĭerea, foarte amar. A plesni fĭerea în tine de cĭudă, de osteneală, a fi foarte încĭudat, ostenit. A-țĭ vărsa fĭerea, a-țĭ descărca furia. Fĭerea pămîntuluĭ, frigurică, potroacă, o plantă medicinală din familia gențianeĭ (erythráea centaurium) întrebuințată ca febrifug, carminativ, stomahic și aperitiv supt numele de hérba centaurii (cu varietatea erythráea pulchélla saŭ ramosissima); altă plantă numită și călbază (marchántia polymórpha).
Sursa: Dicționaru limbii românești
fiére (fie-) s. f., g.-d. art. fiériiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită fiere f. 1. lichid amar, gălbuiu sau verzuiu, secretat de ficat: fierea servă a înlesni digestiunea; 2. fig. amărăciune, necaz; 3. fierea pământului, Bot. potroacă. [Lat. *FELE = clasic FEL].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
FIÉRE s. f. 1. Lichid amar, de culoare galbenă-verzuie, secretat de ficat; bilă1. ◊ Expr. A vărsa fiere, se zice despre o persoană plină de necaz, de ciudă, de mânie (care se manifestă cu violență). ♦ Fig. Amărăciune, supărare, necaz. 2. (Și în sintagma bășica fierii) Vezicula biliară. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva fierea (de necaz) = a fi necăjit, mânios, invidios etc. la culme. 3. Compus: fierea-pământului = a) plantă erbacee medicinală cu flori roșietice, rar albe, cu gust amar (Erythraea centaurium); b) plantă erbacee inferioară, cu talul târâtor, având pe partea inferioară rudimente de frunză (Marchantia polymorpha); fiere-de-urs = numele a doi arbuști tropicali și mediteraneeni din care se extrage saburul: a) arbust înalt de 3-4 m, cu frunze mari și flori violacee dispuse într-un spic (Aloë ferox); b) arbust înalt de 1 m, ramificat, cu frunze dispuse în rozetă (Aloë succotrina). – Lat. *fele (= fel).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)