Am găsit 42 de definiții pentru cuvantul/cuvintele fericit, e, substantiv:

E1 s. m. invar. A șaptea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală prepalatală mijlocie nerotunjită (2)).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


E2 interj. Exclamație care exprimă diferite stări sufletești: a) reproș, enervare; b) plictiseală, indiferență; c) (repetat sau prelungit) mirare, satisfacție, surpriză, admirație. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

E- v. ex2-.
Sursa: Dicționar de neologisme

e4 / ee interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

e1 (literă) s. m. / s. n., pl. e / é-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

e2 (sunet) s. m., pl. e
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

e3 vb. v. fi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

E s. m. invar. 1. A șaptea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală prepalatală mijlocie nerotunjită). 2. (LOG.) Simbol pentru judecata universal-negativă. V. pătratul logic. 3. (MUZ.) Notație literală pentru sunetul mi. 4. (TEHN.) Simbol pentru modulul de elasticitate a materialelor (la oțel E = 21 x 104 N/m2).
Sursa: Dicționar enciclopedic

e 1. (FIZ.) Simbol pentru sarcina electrică elementară (e = 1,602 x 10-19 C). 2. (MAT.) Simbol pentru baza logaritmilor naturali (e = 2,718...).
Sursa: Dicționar enciclopedic

ŌE, Kenzaburo (n. 1935), scriitor japonez. Creator al unei opere impresionante ca dimensiuni, influențată de literatura europeană, într-un stil propriu, îndepărtat de maniera japoneză tradițională. Romane în care crează o lume imaginară unde mitul se condensează într-un spectacol bulversat al situației omului în lumea contemporană („Anotimpul soarelui”, „Captura”, „Jocul secolului”, „Țipete”, „O problemă personală”, „Perverșii”, „Epoca noastră”, „Strigătul liniștit”, „Viață liniștită”). Eseuri. Premiul Nobel pentru literatură (1994).
Sursa: Dicționar enciclopedic

1) e m. A cincea literă a alfabetuluĭ latin: doĭ e saŭ doĭ de e.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) e (în est îĭ, -ĭ) formă neaccentuată îld. este: e greŭ, nu e nimica. După maĭ și cînd se accentuĭază se pune este: Nu maĭ este. Este ceva? Este!
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) e conj. (lat. ĕt, și). Vechĭ. Ĭar, și: Dumnezeŭ trufașilor potrivește-se, e smeriților dă bunătate (Ps. S. 173, 5).
Sursa: Dicționaru limbii românești

*4) e- saŭ ex-, prefix lat. care, în cuv. moderne arată scoaterea, eșirea [!], suprimarea, ca: epurez, emit, expulsez, și corespunde cu vrom. s- în scad.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*E (aditiv alimentar) s. n., art. é-ul; pl. é-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

E m. a cincea literă a alfabetului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

E2 interj. Exclamație care exprimă diferite stări sufletești: a) reproș, enervare; b) plictiseală, indiferență; c) (repetat sau prelungit) mirare, satisfacție, surpriză, admirație. – Onotamopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

E1, e, s. m. 1. A șaptea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (vocală prepalatală mijlocie nerotunjită). [Pl. și: (1, n.) e-uri].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

FERICÍT, -Ă, fericiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care se află într-o stare de deplină mulțumire sufletească, plin de bucurie. 2. Adj. Care aduce fericire, provoacă mulțumire; care este bun, favorabil. 3. S. m. Primul grad de sfințenie acordat cuiva de sinod sau de papă. – V. ferici.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

fericít, -ă adj. (d. fericesc). Care e în stare de fericire: om fericit. Plăcut, norocos: întîmplare fericită. Titlu respectuos dat morților: fericitu întru amintire.
Sursa: Dicționaru limbii românești

fericít1 adj. m., pl. fericíți; f. fericítă, pl. fericíte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

fericít2 s. m.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

fericit a. 1. care se bucură de fericire: om fericit; 2. care face plăcere, bucurie: întâmplare fericită; 3. cel ce se bucură de fericirea cerească: fericitul întru amintire.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

FERICÍT, -Ă, fericiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care se află într-o stare de deplină mulțumire sufletească. 2. Adj. Care aduce fericire, provoacă mulțumire; care este bun, favorabil. 3. S. m. Primul grad de sfințenie acordat cuiva de sinod sau de papă. – V. ferici.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SUBSTANTÍV, (1) substantive, s. n., (2) substantivi, adj. 1. S. n. Parte de vorbire care denumește lucruri, ființe sau noțiuni abstracte și care se modifică, în cele mai multe limbi, după număr și caz. 2. Adj. (În sintagma) Colorant substantiv = colorant care vopsește fibrele fără ajutorul mordanților; colorant direct. – Din fr. substantif, lat. substantivus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

SUBSTANTÍV2, substantivi, adj.m. (În expr.) Colorant substantiv = Colorant care vopsește fibrele fără ajutorul mordanților. – Fr. substantif (lat. lit. substantivus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

SUBSTANTÍV adj.m. Colorant substantiv = materie colorantă care vopsește direct fibrele textile, în special cele vegetale, fără ajutorul mordanților. // s.n. (Gram.) Parte de vorbire flexibilă care denumește ființe, lucruri, noțiuni abstracte etc. [Cf. lat. substantivus, fr. substantif].
Sursa: Dicționar de neologisme

SUBSTANTÍV I. s. n. parte de vorbire flexibilă care denumește ființe, lucruri, noțiuni abstracte etc. II. adj. colorant ~ = materie colorantă care vopsește direct fibrele textile (vegetale), fără ajutorul mordanților. (< fr. substantif, lat. substantivum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

substantív1 adj. m., pl. substantívi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

substantív2 s. n., pl. substantíve
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

substantiv n. Gram. vorbă ce exprimă o ființă, un lucru, o idee.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

*substantív, -ă adj. (lat. substantivus). Fil. Care exprimă substanța. Gram. Verbu substantiv, verbu a fi. S.n., pl. e (lat. substantivum, subînț. nomen, nume). Cuvînt care arată o ființă saŭ un lucru. V. verb.
Sursa: Dicționaru limbii românești

SUBSTANTÍV, (1) substantive, s. n., (2) substantivi, adj. 1. S. n. Parte de vorbire care denumește lucruri, ființe sau noțiuni abstracte și care se modifică, în cele mai multe limbi, după număr și caz. 2. Adj. (în sintagma) Colorant substantiv = colorant care vopsește fibrele fără ajutorul mordanților; colorant direct. – Din fr. substantif, lat. substantivus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SUBSTANTÍV, (1) substantive, s. n., (2) substantivi, adj. 1. S. n. Parte de vorbire care denumește lucruri, ființe sau noțiuni abstracte și care se modifică, în cele mai multe limbi, după număr și caz. 2. Adj. (În sintagma) Colorant substantiv = colorant care vopsește fibrele fără ajutorul mordanților; colorant direct. – Din fr. substantif, lat. substantivus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

SUBSTANTÍV2, substantivi, adj.m. (În expr.) Colorant substantiv = Colorant care vopsește fibrele fără ajutorul mordanților. – Fr. substantif (lat. lit. substantivus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

SUBSTANTÍV adj.m. Colorant substantiv = materie colorantă care vopsește direct fibrele textile, în special cele vegetale, fără ajutorul mordanților. // s.n. (Gram.) Parte de vorbire flexibilă care denumește ființe, lucruri, noțiuni abstracte etc. [Cf. lat. substantivus, fr. substantif].
Sursa: Dicționar de neologisme

SUBSTANTÍV I. s. n. parte de vorbire flexibilă care denumește ființe, lucruri, noțiuni abstracte etc. II. adj. colorant ~ = materie colorantă care vopsește direct fibrele textile (vegetale), fără ajutorul mordanților. (< fr. substantif, lat. substantivum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

substantív1 adj. m., pl. substantívi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

substantív2 s. n., pl. substantíve
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

substantiv n. Gram. vorbă ce exprimă o ființă, un lucru, o idee.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

*substantív, -ă adj. (lat. substantivus). Fil. Care exprimă substanța. Gram. Verbu substantiv, verbu a fi. S.n., pl. e (lat. substantivum, subînț. nomen, nume). Cuvînt care arată o ființă saŭ un lucru. V. verb.
Sursa: Dicționaru limbii românești

SUBSTANTÍV, (1) substantive, s. n., (2) substantivi, adj. 1. S. n. Parte de vorbire care denumește lucruri, ființe sau noțiuni abstracte și care se modifică, în cele mai multe limbi, după număr și caz. 2. Adj. (în sintagma) Colorant substantiv = colorant care vopsește fibrele fără ajutorul mordanților; colorant direct. – Din fr. substantif, lat. substantivus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

fericit - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul ferici

fericit - Adjectiv, masculin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul fericit

fericit - Adjectiv, masculin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul fericit

fericit - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul fericita

fericit - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul fericita

e - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul fi

substantiv - Substantiv masculin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul substantiv

substantiv - Substantiv masculin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul substantiv

substantiv - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul substantiv

substantiv - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul substantiv

e - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul e

e - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul e