Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele fericit:

FERICÍT, -Ă, fericiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care se află într-o stare de deplină mulțumire sufletească, plin de bucurie. 2. Adj. Care aduce fericire, provoacă mulțumire; care este bun, favorabil. 3. S. m. Primul grad de sfințenie acordat cuiva de sinod sau de papă. – V. ferici.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



fericít, -ă adj. (d. fericesc). Care e în stare de fericire: om fericit. Plăcut, norocos: întîmplare fericită. Titlu respectuos dat morților: fericitu întru amintire.
Sursa: Dicționaru limbii românești

fericít1 adj. m., pl. fericíți; f. fericítă, pl. fericíte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

fericít2 s. m.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

fericit a. 1. care se bucură de fericire: om fericit; 2. care face plăcere, bucurie: întâmplare fericită; 3. cel ce se bucură de fericirea cerească: fericitul întru amintire.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

FERICÍT, -Ă, fericiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care se află într-o stare de deplină mulțumire sufletească. 2. Adj. Care aduce fericire, provoacă mulțumire; care este bun, favorabil. 3. S. m. Primul grad de sfințenie acordat cuiva de sinod sau de papă. – V. ferici.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

fericit - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul ferici

fericit - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul fericita

fericit - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul fericita