Am găsit 17 definiții pentru cuvantul/cuvintele femeie, intre, doua, varste:

dóŭă V. doĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești



două num. V. doi.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

FEMÉIE, femei, s. f. 1. Persoană adultă de sex feminin; muiere. 2. Persoană de sex feminin căsătorită. ♦ (Pop.; urmat de determinări în genitiv sau de un adjectiv posesiv) Soție, nevastă. [Pr.: -me-ie] – Lat. familia „familie”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

feméie (feméi), s. f.1. (Înv.) Familie. – 2. Nevastă, soție. – 3. Femeie căsătorită. – 4. Persoană de sex feminin. – Var. fomeie, (Mold.) fimeie, (înv.) făme(a)ie. Mr. fumeal’e, megl. fămel’ă, fumel’ă. Lat. fămĭlia (Pușcariu 595; Candrea-Dens., 575; REW 3180; DAR; Wagner, ZRPh., 1921, 586; Rohlfs, Differenzierung, 80), cf. alb. fëmiljë „copil”, v. lomb. fameja, gal., port. femia. Schimbarea semantică apare numai în dacorom.Der. femeiesc, adj. (feminin); femeiește, adv. (ca femeile); femeiet, s. m. (mulțime de femei); femeiușcă, s. f. (muierușcă; femelă a unui animal; regulator de presiune la războiul de țesut de mînă); afemeiat, adj. (muieratic), reproduce fr. effeminé, redus la forma din rom. femeie. Este dublet de la familie.
Sursa: Dicționarul etimologic român

femeie / fetiță penală expr. (deț.) 1. homosexual pasiv. 2. om fricos, care se lasă ușor intimidat și dominat.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

feméĭe f., pl. (lat. famĭlia, familie, de unde și dial. fămeĭe, fomeĭe, fimeĭe și fumeĭe. Cp. cu germ. stute, ĭapă, d. vgerm. sluote, herghelie). Sec. 16-17. Familie. Azĭ. Soție, nevastă. Persoană măritată. Ființă de sex opus bărbatuluĭ. Femelă (la animale). V. muĭere.
Sursa: Dicționaru limbii românești

feméie s. f., art. feméia, g.-d. art. feméii; pl. feméi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

femeie f. 1. soața omului; 2. cea care e sau a fost măritată. [Vechiu-rom. fămeaie, familie (ca și în macedo-româna): „să meargă la besearecă cu toată fomeaea” (Legenda Duminecei, 1600) = lat. FAMILIA: în limba modernă s´a restrâns sensul la reprezentantul ei femeiesc].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

FEMÉIE, femei, s. f. 1. Persoană adultă de sex feminin; muiere. 2. Persoană de sex feminin căsătorită. ♦ (Pop.; urmat de determinări în genitiv sau de un adjectiv posesiv) Soție, nevastă. [Pr.: -me-ie] – Lat. familia „familie”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ÎNTRE1- Element de compunere care arată reciprocitatea, îmbinarea, amestecul și care servește la formarea unor substantive, adjective și verbe. – Din lat. inter.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ÎNTRE2 prep. 1. În locul dintre... Între munți.Expr. A fi între ciocan și nicovală v. ciocan. A pleca (sau a fugi, a ieși, a se duce, a se întoarce etc.) cu coada între picioare v. coadă. ♦ Printre, în mijlocul... Între străini. ♦ (Reg.) Pe. 2. În intervalul scurs de la o întâmplare la alta. L-a vizitat între două călătorii.Expr. Între acestea sau între timp = în răstimp... 3. Dintre, printre. S-a dovedit cel mai iscusit între toți. 4. (Arată reciprocitatea) Unul cu altul (sau unii cu alții). S-au sfătuit între ei. 5. (În legătură cu verbul „a împărți”) La2. Câștigul s-a împărțit între participanți. 6. (Indică o aproximare) Să vii între 12 și 13.Lat. inter.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

între prep. – În locul dintre, în mijlocul a. – Mr. (n)tră, megl. antri, istr. ăntre. Lat. inter (Pușcariu 890; Candrea-Dens., 878; REW 4485a; DAR; cf. Moser 434), cf. it. tra, prov., fr., sp., port. entre. În trecut, s-a confundat cu lat. ante; s-a folosit pînă în sec. XVII cu sensul „în fața, în prezența cuiva”. – Der. dintre, prep., comp. cu de (diferența de sens constă în aceea că între indică poziția, iar dintre proveniența: între toți; dintre toți; printre, prep.; comp. cu prin (după Candrea-Scriban, 880, din lat. per inter). Se folosește de asemenea ca pref. neol., înlocuind fr. entre-.
Sursa: Dicționarul etimologic român

î́ntre prep. (lat. ĭnter, pv. fr. sp. pg. entre). În mijlocu altora, avînd la dreapta și la stînga saŭ înainte și înapoĭ alțiĭ: Basarabia e așezată între Prut și Nistru, dușmaniĭ eraŭ prinșĭ între două focurĭ, între noĭ și voĭ e un rîŭ saŭ (fig.) o mare diferență, între 2 și 4 e 3. Pintre, pin [!]: eŭ am petrecut mult timp între străinĭ. Dintre: între toțĭ nu s´a găsit nicĭ unu care să plece. Arată reciprocitatea: noĭ petrecem între noĭ, în războaĭele civile cetățeniĭ se bat între eĭ (saŭ unu cu altu). În compozițiune cu unele verbe (după fr. entre), înseamnă: 1. „pe jumătate, puțin”: ușă întredeschisă, 2. „unu pe altu, între eĭ”: liniile se întretaĭe. – În Ban. întră. Cp. cu către, cătră.
Sursa: Dicționaru limbii românești

'între prep.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

între prep. 1. în mijlocul: între nori; 2. indică un interval ce separă: între azi și mâine, între București și Iași; 3. în: într’adins. [Lat. INTRA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÎNTRE1- Element de compunere care arată reciprocitatea, îmbinarea, amestecul și care servește la formarea unor substantive, adjective și verbe. – Lat. inter.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ÎNTRE2 prep. 1. În locul dintre... Între munți.Expr. A fi între ciocan și nicovală v. ciocan. A pleca (sau a fugi, a ieși, a se duce, a se întoarce etc.) cu coada între picioare v. coadă. ♦ Printre, în mijlocul... Între străini. ♦ (Reg.) Pe. 2. În intervalul scurs de la o întâmplare la alta. L-a vizitat între două călătorii.Expr. Între acestea sau între timp = în răstimp... 3. Dintre, printre. S-a dovedit cel mai iscusit între toți. 4. (Arată reciprocitatea) Unul cu altul (sau unii cu alții). S-au sfătuit între ei. 5. (În legătură cu verbul „a împărți”) La2. Câștigul s-a împărțit între participanți. 6. (Indică o aproximare) Să vii între 12 și 13.Lat. inter.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

două - Pronume, Nominativ-Acuzativ, plural, feminin - pentru cuvantul doi

doua - Pronume, Genitiv-Dativ, plural, feminin - pentru cuvantul doilea

doua - Pronume, Nominativ-Acuzativ, plural, feminin - pentru cuvantul doilea

doua - Pronume, Genitiv-Dativ, singular, feminin - pentru cuvantul doilea

doua - Pronume, Nominativ-Acuzativ, singular, feminin - pentru cuvantul doilea

femeie - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul femeie

intre - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul intra

intre - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul intra

între - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul întra

între - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul întra

între - Invariabil - pentru cuvantul între

vârste - Substantiv feminin, Genitiv-Dativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul vârstă

vârste - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul vârstă

vârste - Substantiv feminin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul vârstă

femeie - Substantiv feminin, Vocativ, singular - pentru cuvantul femeie

două - Formă unică - pentru cuvantul două

vârste - Formă unică - pentru cuvantul vârste