FÁȘĂ, feși, s. f. 1. Bucată lungă și îngustă de pânză cu care se înfășoară strâns copiii mici, peste scutece. ◊ Expr. Din (sau în) fașă = (de) pe vremea când era copil mic; p. ext. de când se știe, de la început. Abia ieșit din fașă = foarte tânăr, încă copil. 2. Fâșie lungă și îngustă de tifon cu care se bandajează rănile. [Pl. și: feșe] – Lat. fascia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a fáșă (fắși), s. f. – 1. Bucată îngustă de pînză, bandă. – 2. Scutec. – Mr. fașe, megl. fașă, istr. foșa. Lat. fascia (Pușcariu 585; Candrea-Dens., 533; REW 3208; Pascu, I, 83; DAR); cf. alb. fašë (Miklosich, Alb. F., II, 22; Philippide, II, 641 și DAR citează numai alb. faškje), it. fascia (sard. faša), prov. faissa, fr. faisse, sp. faja (astorg. facha), port. faixa. Der. fîșie (var. fășie), s. f. (fașă, bandă; scutec), prin încrucișare cu formația expresivă fîșii; fășioară, s. f. (fîșie mică) s-a întrebuințat artificial în sec. XIX (și în forma făscioară), cu sensul de „fascicul, broșură” (după REW 3212, direct din lat. fascĭola); sfîșia, vb. (a rupe cu ghearele; a face bucăți); sfîșietor, adj. (care sfîșie). – Din rom. provine bg. faša, vaša „șiret” (Capidan, Raporturile, 195; Bernard 21), pe care Romanski 103 și Mladenov 660 îl der. de la un lat. fascis. Cf. înfășa, înfășura.Sursa: Dicționarul etimologic român
fáșă (est) și fașe (vest) f., pl. feșĭ (lat. fascia, id; it. fascia, sard. eng. faša, pv. faissa, fr. faisse, pg. faxa. V. fascie, fîșie, sfîșiĭ). Fîșie lată cu care se leagă pruncu în copilărie: îl cunosc din fașă. Fig. În formațiune, la început: o societate în fașă. – Pl. maĭ rar orĭ vechĭ fășĭ și chear [!] neutru fașurĭ și fășurĭ. În Ban. Trans. și fáșie, pl. fășiĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
!fáșă s. f., art. fáșa, g.-d. art. féșii; pl. féșeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită fașă f. 1. fășie de pânză cu care se înconjură de mai multe ori trunchiul și picioarele copilului înfășurat în scutece; 2. fig. pruncie: îl cunosc încă din fașă. [Lat. FASCIA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
FÁȘĂ, feși, s. f. 1. Bucată lungă și îngustă de pânză cu care se înfășoară strâns copiii mici, peste scutece. ◊ Expr. Din (sau în) fașă = (de) pe vremea când era copil mic; p. ext. de când se știe, de la început. Abia ieșit din fașă = foarte tânăr, încă copil. 2. Fâșie lungă și îngustă de tifon cu care se bandajează rănile. [Pl. și: feșe] – Lat. fascia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a fáșă (est) și fașe (vest) f., pl. feșĭ (lat. fascia, id; it. fascia, sard. eng. faša, pv. faissa, fr. faisse, pg. faxa. V. fascie, fîșie, sfîșiĭ). Fîșie lată cu care se leagă pruncu în copilărie: îl cunosc din fașă. Fig. În formațiune, la început: o societate în fașă. – Pl. maĭ rar orĭ vechĭ fășĭ și chear [!] neutru fașurĭ și fășurĭ. În Ban. Trans. și fáșie, pl. fășiĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
fáșă s.f. 1 Fâșie îngustă și lungă de pânză, folosită la înfășatul unui copil, peste scutece. ◊ Expr. Din (sau în) fașă = a) de când era copil mic; b) ext. de la început; de când se știe. Abia ieșit din fașă = foarte tânăr; novice. 2 (med.) Fâșie lungă și îngustă din tifon sau din alt material de bumbac, rulată ca un sul și folosită pentru fixarea unui pansament pentru răni sau pentru imobilizarea unei părți din corp. ◊ Fașă ghipsată = tifon hidrofil presărat cu pulbere de ghips, utilizat la confecționarea aparatelor ghipsate. ♦ (reg.) Compresă. 3 (bot.; pop.; și fașa alunei) Membrană care învelește aluna. • pl. feșe, (pop.) -e, feși. /lat. fascĭa. („DEXI – Dicționar explicativ ilustrat al limbii române”, Ed. ARC & GUNIVAS, 2007)
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare
FÁȘĂ, feșe, s. f. 1. Bucată lungă și îngustă de pânză cu care se înfășoară strâns copiii mici, peste scutece. ◊ Expr. Din (sau în) fașă = (de) pe vremea când era copil mic; p. ext. de când se știe, de la început. Abia ieșit din fașă = foarte tânăr. 2. Fâșie lungă și îngustă de tifon cu care se bandajează rănile. [Pl. și: feși] – Lat. fascia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) fáșă (fắși), s. f. – 1. Bucată îngustă de pînză, bandă. – 2. Scutec. – Mr. fașe, megl. fașă, istr. foșa. Lat. fascia (Pușcariu 585; Candrea-Dens., 533; REW 3208; Pascu, I, 83; DAR); cf. alb. fašë (Miklosich, Alb. F., II, 22; Philippide, II, 641 și DAR citează numai alb. faškje), it. fascia (sard. faša), prov. faissa, fr. faisse, sp. faja (astorg. facha), port. faixa. Der. fîșie (var. fășie), s. f. (fașă, bandă; scutec), prin încrucișare cu formația expresivă fîșii; fășioară, s. f. (fîșie mică) s-a întrebuințat artificial în sec. XIX (și în forma făscioară), cu sensul de „fascicul, broșură” (după REW 3212, direct din lat. fascĭola); sfîșia, vb. (a rupe cu ghearele; a face bucăți); sfîșietor, adj. (care sfîșie). – Din rom. provine bg. faša, vaša „șiret” (Capidan, Raporturile, 195; Bernard 21), pe care Romanski 103 și Mladenov 660 îl der. de la un lat. fascis. Cf. înfășa, înfășura.Sursa: Dicționarul etimologic român fáșă s.f. 1 Fâșie îngustă și lungă de pânză, folosită la înfășatul unui copil, peste scutece. ◊ Expr. Din (sau în) fașă = a) de când era copil mic; b) ext. de la început; de când se știe. Abia ieșit din fașă = foarte tânăr; novice. 2 (med.) Fâșie lungă și îngustă din tifon sau din alt material de bumbac, rulată ca un sul și folosită pentru fixarea unui pansament pentru răni sau pentru imobilizarea unei părți din corp. ◊ Fașă ghipsată = tifon hidrofil presărat cu pulbere de ghips, utilizat la confecționarea aparatelor ghipsate. ♦ (reg.) Compresă. 3 (bot.; pop.; și fașa alunei) Membrană care învelește aluna. • pl. feșe, (pop.) -e, feși. /lat. fascĭa. („DEXI – Dicționar explicativ ilustrat al limbii române”, Ed. ARC & GUNIVAS, 2007)
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare
!fáșă s. f., art. fáșa, g.-d. art. féșii; pl. féșeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită fașă f. 1. fășie de pânză cu care se înconjură de mai multe ori trunchiul și picioarele copilului înfășurat în scutece; 2. fig. pruncie: îl cunosc încă din fașă. [Lat. FASCIA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
FÁȘĂ, feși, s. f. 1. Bucată lungă și îngustă de pânză cu care se înfășoară strâns copiii mici, peste scutece. ◊ Expr. Din (sau în) fașă = (de) pe vremea când era copil mic; p. ext. de când se știe, de la început. Abia ieșit din fașă = foarte tânăr, încă copil. 2. Fâșie lungă și îngustă de tifon cu care se bandajează rănile. [Pl. și: feșe] – Lat. fascia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
fáșă (est) și fașe (vest) f., pl. feșĭ (lat. fascia, id; it. fascia, sard. eng. faša, pv. faissa, fr. faisse, pg. faxa. V. fascie, fîșie, sfîșiĭ). Fîșie lată cu care se leagă pruncu în copilărie: îl cunosc din fașă. Fig. În formațiune, la început: o societate în fașă. – Pl. maĭ rar orĭ vechĭ fășĭ și chear [!] neutru fașurĭ și fășurĭ. În Ban. Trans. și fáșie, pl. fășiĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
FÁȘĂ, feșe, s. f. 1. Bucată lungă și îngustă de pânză cu care se înfășoară strâns copiii mici, peste scutece. ◊ Expr. Din (sau în) fașă = (de) pe vremea când era copil mic; p. ext. de când se știe, de la început. Abia ieșit din fașă = foarte tânăr. 2. Fâșie lungă și îngustă de tifon cu care se bandajează rănile. [Pl. și: feși] – Lat. fascia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) fáșă (fắși), s. f. – 1. Bucată îngustă de pînză, bandă. – 2. Scutec. – Mr. fașe, megl. fașă, istr. foșa. Lat. fascia (Pușcariu 585; Candrea-Dens., 533; REW 3208; Pascu, I, 83; DAR); cf. alb. fašë (Miklosich, Alb. F., II, 22; Philippide, II, 641 și DAR citează numai alb. faškje), it. fascia (sard. faša), prov. faissa, fr. faisse, sp. faja (astorg. facha), port. faixa. Der. fîșie (var. fășie), s. f. (fașă, bandă; scutec), prin încrucișare cu formația expresivă fîșii; fășioară, s. f. (fîșie mică) s-a întrebuințat artificial în sec. XIX (și în forma făscioară), cu sensul de „fascicul, broșură” (după REW 3212, direct din lat. fascĭola); sfîșia, vb. (a rupe cu ghearele; a face bucăți); sfîșietor, adj. (care sfîșie). – Din rom. provine bg. faša, vaša „șiret” (Capidan, Raporturile, 195; Bernard 21), pe care Romanski 103 și Mladenov 660 îl der. de la un lat. fascis. Cf. înfășa, înfășura.Sursa: Dicționarul etimologic român fáșă s.f. 1 Fâșie îngustă și lungă de pânză, folosită la înfășatul unui copil, peste scutece. ◊ Expr. Din (sau în) fașă = a) de când era copil mic; b) ext. de la început; de când se știe. Abia ieșit din fașă = foarte tânăr; novice. 2 (med.) Fâșie lungă și îngustă din tifon sau din alt material de bumbac, rulată ca un sul și folosită pentru fixarea unui pansament pentru răni sau pentru imobilizarea unei părți din corp. ◊ Fașă ghipsată = tifon hidrofil presărat cu pulbere de ghips, utilizat la confecționarea aparatelor ghipsate. ♦ (reg.) Compresă. 3 (bot.; pop.; și fașa alunei) Membrană care învelește aluna. • pl. feșe, (pop.) -e, feși. /lat. fascĭa. („DEXI – Dicționar explicativ ilustrat al limbii române”, Ed. ARC & GUNIVAS, 2007)
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare
!fáșă s. f., art. fáșa, g.-d. art. féșii; pl. féșeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită fașă f. 1. fășie de pânză cu care se înconjură de mai multe ori trunchiul și picioarele copilului înfășurat în scutece; 2. fig. pruncie: îl cunosc încă din fașă. [Lat. FASCIA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
FÁȘĂ, feși, s. f. 1. Bucată lungă și îngustă de pânză cu care se înfășoară strâns copiii mici, peste scutece. ◊ Expr. Din (sau în) fașă = (de) pe vremea când era copil mic; p. ext. de când se știe, de la început. Abia ieșit din fașă = foarte tânăr, încă copil. 2. Fâșie lungă și îngustă de tifon cu care se bandajează rănile. [Pl. și: feșe] – Lat. fascia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
fáșă (est) și fașe (vest) f., pl. feșĭ (lat. fascia, id; it. fascia, sard. eng. faša, pv. faissa, fr. faisse, pg. faxa. V. fascie, fîșie, sfîșiĭ). Fîșie lată cu care se leagă pruncu în copilărie: îl cunosc din fașă. Fig. În formațiune, la început: o societate în fașă. – Pl. maĭ rar orĭ vechĭ fășĭ și chear [!] neutru fașurĭ și fășurĭ. În Ban. Trans. și fáșie, pl. fășiĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
!fáșă s. f., art. fáșa, g.-d. art. féșii; pl. féșeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită fașă f. 1. fășie de pânză cu care se înconjură de mai multe ori trunchiul și picioarele copilului înfășurat în scutece; 2. fig. pruncie: îl cunosc încă din fașă. [Lat. FASCIA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
FÁȘĂ, feșe, s. f. 1. Bucată lungă și îngustă de pânză cu care se înfășoară strâns copiii mici, peste scutece. ◊ Expr. Din (sau în) fașă = (de) pe vremea când era copil mic; p. ext. de când se știe, de la început. Abia ieșit din fașă = foarte tânăr. 2. Fâșie lungă și îngustă de tifon cu care se bandajează rănile. [Pl. și: feși] – Lat. fascia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) fáșă (fắși), s. f. – 1. Bucată îngustă de pînză, bandă. – 2. Scutec. – Mr. fașe, megl. fașă, istr. foșa. Lat. fascia (Pușcariu 585; Candrea-Dens., 533; REW 3208; Pascu, I, 83; DAR); cf. alb. fašë (Miklosich, Alb. F., II, 22; Philippide, II, 641 și DAR citează numai alb. faškje), it. fascia (sard. faša), prov. faissa, fr. faisse, sp. faja (astorg. facha), port. faixa. Der. fîșie (var. fășie), s. f. (fașă, bandă; scutec), prin încrucișare cu formația expresivă fîșii; fășioară, s. f. (fîșie mică) s-a întrebuințat artificial în sec. XIX (și în forma făscioară), cu sensul de „fascicul, broșură” (după REW 3212, direct din lat. fascĭola); sfîșia, vb. (a rupe cu ghearele; a face bucăți); sfîșietor, adj. (care sfîșie). – Din rom. provine bg. faša, vaša „șiret” (Capidan, Raporturile, 195; Bernard 21), pe care Romanski 103 și Mladenov 660 îl der. de la un lat. fascis. Cf. înfășa, înfășura.Sursa: Dicționarul etimologic român fáșă s.f. 1 Fâșie îngustă și lungă de pânză, folosită la înfășatul unui copil, peste scutece. ◊ Expr. Din (sau în) fașă = a) de când era copil mic; b) ext. de la început; de când se știe. Abia ieșit din fașă = foarte tânăr; novice. 2 (med.) Fâșie lungă și îngustă din tifon sau din alt material de bumbac, rulată ca un sul și folosită pentru fixarea unui pansament pentru răni sau pentru imobilizarea unei părți din corp. ◊ Fașă ghipsată = tifon hidrofil presărat cu pulbere de ghips, utilizat la confecționarea aparatelor ghipsate. ♦ (reg.) Compresă. 3 (bot.; pop.; și fașa alunei) Membrană care învelește aluna. • pl. feșe, (pop.) -e, feși. /lat. fascĭa. („DEXI – Dicționar explicativ ilustrat al limbii române”, Ed. ARC & GUNIVAS, 2007)
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare
FÁȘĂ, feșe, s. f. 1. Bucată lungă și îngustă de pânză cu care se înfășoară strâns copiii mici, peste scutece. ◊ Expr. Din (sau în) fașă = (de) pe vremea când era copil mic; p. ext. de când se știe, de la început. Abia ieșit din fașă = foarte tânăr. 2. Fâșie lungă și îngustă de tifon cu care se bandajează rănile. [Pl. și: feși] – Lat. fascia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
FẤSĂ, fâse, s. f. Nume dat mai multor specii de păsări migratoare mici (asemănătoare cu ciocârlia), de culoare cafenie-cenușie, cu pântecele albicios, care aleargă mișcându-și în permanență coada (Anthus). – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a FẤSĂ s. f. Nume dat speciilor de păsări migratoare mici, asemănătoare cu ciocârlia, din genul Anthus. Sunt păsări cântătoare, de culoare cafeniu-cenușiu, cu pântecele albicios, care fug balansându-și coada.Sursa: Dicționar enciclopedic fấsă s. f., g.-d. art. fấsei; pl. fấseSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită FẤSĂ, fâse, s. f. Nume dat mai multor specii de păsări migratoare mici (asemănătoare cu ciocârlia), de culoare cafenie-cenușie, cu pântecele albicios, care aleargă mișcându-și în permanență coada (Anthus). – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)