FAPT, fapte și (4) fapturi, s. n. 1. Întâmplare sau împrejurare reală, lucru petrecut în realitate. Fapt istoric. ◊ Loc. adv. și adj. De (sau în) fapt = (care este) în realitate, efectiv. ◊ Expr. Fapt e că... = nu e mai puțin adevărat că..., adevărul e că..., în orice caz. ♦ Fenomen. Fapte de limbă. 2. Acțiune săvârșită de cineva; faptă. ◊ Expr. Fapt împlinit = acțiune care s-a încheiat, care nu mai poate fi schimbată; situație definitivă. 3. (Pop.; în legătură cu unele momente ale zilei; urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) Început. Faptul zilei. În fapt de seară. 4. (Pop.; în superstiții) Farmec, vrajă. – Lat. factum.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a fapt, -ă, adj. (înv.) făcut.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
fapt (-te), s. n. – 1. (Înv.) 1. Creație, facere. – 2. Acțiune, înfăptuire. – 3. (Înv.) Creatură. – 4. Întîmplare reală. – 5. (Cu noțiuni care exprimă timpul) Început, origine. – 6. Vrajă, farmec. – 7. Larvă a fluturelui, Acherontia atropos. – 8. Trifoi galben, Triofolium procumbens. – 9. Plantă, Astrantia mayor. – Mr. faptu, faptă, megl. fat. Lat. factum (Pușcariu 579; Candrea-Dens., 535; REW 3135; DAR; cf. Șeineanu, Semasiol., 188), cf. it. fatto, prov. fach, fr. fait, sp. hecho, port. feito. Pl. este fapți la sensurile 7-9. Era înainte part. de la a face, sec. XVI, înlocuit de făcut. Der. faptă, s. f. (fapt; operă; acțiune; înv., creație, facere), sing. reconstituit analogic de la pl. fapte (după Tiktin și DAR, din lat. facta, pl. n.); făptaș, s. m. (delicvent); faptnic(ă), s. f. și n., (roibă, Rubia tinctorum), numită astfel fiindcă se crede că vindecă o boală greșit atribuită lui fapt 7; făptoriu, s. m. (înv., creator); făptui, vb. (a face, a săvîrși, a comite); făptuitor, s. m. (delicvent, autor al unui delict); făptură, s. f. (înv., creație, facere; lucrare, operă; lume, univers; compoziție, structură; aspect, formă, mod de a fi; ființă vie, creatură), din lat. factura, cf. alb. fëtürë (Meyer 111; Philippide, II, 641), it. fattura, v. prov. faitura, v. fr. faiture, sp. hechura, port. feitura (Pușcariu 580; Candrea-Dens., 537; REW 3136; DAR); înfăptui, vb. (a realiza, a verifica, a duce la bun sfîrșit). În legătură cu sensul magic al lui fapt, cf. it. fatturare „a vrăji”; fattura „vrajă”, port. feitiço „vrajă”, de unde fr. fétiche › rom. fétiș.Sursa: Dicționarul etimologic român fápt1 s.n. 1 Lucru petrecut în realitate; împrejurare, întâmplare reală; circumstanță concretă. ◊ Fapt divers v. divers. ◊ Loc.adv., adj. De (sau în) fapt = (care este) în realitate, efectiv. ◊ Stare de fapt v. stare. ◊ Expr. Fapt e că... = nu e mai puțin adevărat că..., adevărul e că..., în orice caz. ♦ Fenomen. În baza faptelor de limbă... am susținut că „u” final a dispărut (ROSET.). 2 Acțiune, faptă (săvârșită de cineva). Se vede că pașteți boboci de nu vă pricepeți al cui fapt e acesta (CR.). ◊ Expr. Fapt împlinit = a) acțiune care s-a încheiat, care nu mai poate fi schimbată; b) situație iremediabilă sau inatacabilă. 3 (jur.) Orice eveniment susceptibil de a avea consecințe juridice. ◊ Fapt juridic = a) faptă involuntară, săvârșită fără a urmări producerea unor efecte juridice; b) acțiune săvârșită voluntar pentru a produce efecte juridice. Eroare de fapt v. eroare. Fapt penal v. penal. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) în fapt (sau asupra faptului) = a surprinde pe cineva în momentul când comite ceva (rău); a prinde în flagrant delict. 4 Ceea ce există în realitate și este observabil; fenomen (3). 5 (pop.; în legătură cu unele momente ale zilei; urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) Început. Târziu! căci faptul zile în slavă se repede (EMIN.). ◊ Loc.adv. În faptul zilei (sau al dimineții) = la începutul zilei (sau al dimineții). În faptul serii (de seară) = pe înserate. Fig. În faptul tinereții = la începutul tinereții. Vezi cum soarele s-aprinde În faptul tinereții (ALECS.). ◊ Expr. A da în fapt de zori v. zori. 6 (pop.; în credințe și superstiții) Vrajă, farmec. ◊ Expr. A țipa fapt (pe cineva) v. țipa. ♦ Boală de stomac și de ficat produse prin vrajă. 7 (entom.; pop.) Larva-de-strigă (Acherontia atropos). 8 (bot.; reg.) Trifoiaș (Trifolium campestre). ◊ Compus: fapt-mânănțăl = feciorică (Herniaria glabra). • pl. -e, (înv.) -uri / lat. factum.
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare
fapt n., pl. e (lat. factum, it. fatto, fr. fait, sp. hecho, pg. feito. V. fac). Lucru făcut (făptuit), acțiune: așa s´a petrecut faptu. Eveniment: un fapt singular. Pl. urĭ. Farmece, fărmăcătoriĭ [!], făcătură, vrajă. Lucrurĭ care conțin farmece. Faptu e că, adevăru e că. Fapt e că, e adevărat că. A veni la fapt, a veni la esența lucruluĭ. Cale de fapt, acte de violență. A prinde pe cineva asupra faptuluĭ, a-l prinde în flagrant delict. De fapt, în fapt, în realitate (în opoz. cu de drept): Ludovic XIII era rege de drept, dar de fapt era Richelieu. În faptu zileĭ, sereĭ, cînd se luminează de ziŭă, cînd se înserează. V. făcut 1.
Sursa: Dicționaru limbii românești
fapt, -e, s.n. – 1. (înv.) Făptură, ființă, creatură. 2. Întrebuințat în descântece cu sensul de „charme” (Papahagi 1925). 3. (mag.) Farmec, vrajă (pl. făpturi): „S-o tâlnit cu fapt de vânt, / Fapt din câmp, / Fapt pus, / Fapt adus, / Fapt suflat, / Fapt țâpat, / Fapt de moroi, / Fapt de strâgoi.” (Papahagi 1925: 285). – Lat. factum „fapt, acțiune, lucrare, lucru„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
fapt1 (omidă, plantă) s. m., pl. fapțiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
fapt2 (acțiune) s. n., pl. fápteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită fapt3 (farmec, vrajă) (pop.) s. n., pl. fápturiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită fapt n. 1. lucru făcut, act: așa-i faptul; 2. întâmplare de povestit: faptele sunt materialul istoriei; Faptele Apostolilor, carte scrisă de St. Luca și coprinzând istoria creștinismului dela înălțarea (33) până la sosirea St. Pavel la Roma (63); 3. adevărat, real: e fapt; 4. facere, început: faptul zilei se aprinde pe a dealurilor frunte AL.; fig. în faptul viu al vieții ne pare drumul lung AL.; 5. vrajă, farmec, în special boală ce poporul crede că o capătă cineva când i-o aruncă dușmanul în cale: să-mi arunce fapt și ură POP. descântec de fapt. [Vechiu-rom. fapt = lat. FACTUM; pentru sensul 5, v. face].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
FAPT, (1, 2) fapte, (4) fapturi, s. n. 1. Întâmplare sau împrejurare reală, lucru petrecut în realitate. Fapt istoric. ◊ Loc. adv. și adj. De (sau în) fapt = (care este) în realitate, efectiv. ◊ Expr. Fapt e că... = nu e mai puțin adevărat că..., adevărul e că..., în orice caz. ♦ Fenomen. Fapte de limbă. 2. Acțiune săvârșită de cineva; faptă. ◊ Expr. Fapt împlinit = acțiune care s-a încheiat, care nu mai poate fi schimbată; situație definitivă. 3. (Pop.; în legătură cu unele momente ale zilei; urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) Început. Faptul zilei. În fapt de seară. 4. (Pop.; în superstiții) Farmec, vrajă. – Lat. factum.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) FAPT, fapte și (4) fapturi, s. n. 1. Întâmplare sau împrejurare reală, lucru petrecut în realitate. Fapt istoric. ◊ Loc. adv. și adj. De (sau în) fapt = (care este) în realitate, efectiv. ◊ Expr. Fapt e că... = nu e mai puțin adevărat că..., adevărul e că..., în orice caz. ♦ Fenomen. Fapte de limbă. 2. Acțiune săvârșită de cineva; faptă. ◊ Expr. Fapt împlinit = acțiune care s-a încheiat, care nu mai poate fi schimbată; situație definitivă. 3. (Pop.; în legătură cu unele momente ale zilei; urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) Început. Faptul zilei. În fapt de seară. 4. (Pop.; în superstiții) Farmec, vrajă. – Lat. factum.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a fapt, -ă, adj. (înv.) făcut.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
fapt (-te), s. n. – 1. (Înv.) 1. Creație, facere. – 2. Acțiune, înfăptuire. – 3. (Înv.) Creatură. – 4. Întîmplare reală. – 5. (Cu noțiuni care exprimă timpul) Început, origine. – 6. Vrajă, farmec. – 7. Larvă a fluturelui, Acherontia atropos. – 8. Trifoi galben, Triofolium procumbens. – 9. Plantă, Astrantia mayor. – Mr. faptu, faptă, megl. fat. Lat. factum (Pușcariu 579; Candrea-Dens., 535; REW 3135; DAR; cf. Șeineanu, Semasiol., 188), cf. it. fatto, prov. fach, fr. fait, sp. hecho, port. feito. Pl. este fapți la sensurile 7-9. Era înainte part. de la a face, sec. XVI, înlocuit de făcut. Der. faptă, s. f. (fapt; operă; acțiune; înv., creație, facere), sing. reconstituit analogic de la pl. fapte (după Tiktin și DAR, din lat. facta, pl. n.); făptaș, s. m. (delicvent); faptnic(ă), s. f. și n., (roibă, Rubia tinctorum), numită astfel fiindcă se crede că vindecă o boală greșit atribuită lui fapt 7; făptoriu, s. m. (înv., creator); făptui, vb. (a face, a săvîrși, a comite); făptuitor, s. m. (delicvent, autor al unui delict); făptură, s. f. (înv., creație, facere; lucrare, operă; lume, univers; compoziție, structură; aspect, formă, mod de a fi; ființă vie, creatură), din lat. factura, cf. alb. fëtürë (Meyer 111; Philippide, II, 641), it. fattura, v. prov. faitura, v. fr. faiture, sp. hechura, port. feitura (Pușcariu 580; Candrea-Dens., 537; REW 3136; DAR); înfăptui, vb. (a realiza, a verifica, a duce la bun sfîrșit). În legătură cu sensul magic al lui fapt, cf. it. fatturare „a vrăji”; fattura „vrajă”, port. feitiço „vrajă”, de unde fr. fétiche › rom. fétiș.Sursa: Dicționarul etimologic român
fápt1 s.n. 1 Lucru petrecut în realitate; împrejurare, întâmplare reală; circumstanță concretă. ◊ Fapt divers v. divers. ◊ Loc.adv., adj. De (sau în) fapt = (care este) în realitate, efectiv. ◊ Stare de fapt v. stare. ◊ Expr. Fapt e că... = nu e mai puțin adevărat că..., adevărul e că..., în orice caz. ♦ Fenomen. În baza faptelor de limbă... am susținut că „u” final a dispărut (ROSET.). 2 Acțiune, faptă (săvârșită de cineva). Se vede că pașteți boboci de nu vă pricepeți al cui fapt e acesta (CR.). ◊ Expr. Fapt împlinit = a) acțiune care s-a încheiat, care nu mai poate fi schimbată; b) situație iremediabilă sau inatacabilă. 3 (jur.) Orice eveniment susceptibil de a avea consecințe juridice. ◊ Fapt juridic = a) faptă involuntară, săvârșită fără a urmări producerea unor efecte juridice; b) acțiune săvârșită voluntar pentru a produce efecte juridice. Eroare de fapt v. eroare. Fapt penal v. penal. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) în fapt (sau asupra faptului) = a surprinde pe cineva în momentul când comite ceva (rău); a prinde în flagrant delict. 4 Ceea ce există în realitate și este observabil; fenomen (3). 5 (pop.; în legătură cu unele momente ale zilei; urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) Început. Târziu! căci faptul zile în slavă se repede (EMIN.). ◊ Loc.adv. În faptul zilei (sau al dimineții) = la începutul zilei (sau al dimineții). În faptul serii (de seară) = pe înserate. Fig. În faptul tinereții = la începutul tinereții. Vezi cum soarele s-aprinde În faptul tinereții (ALECS.). ◊ Expr. A da în fapt de zori v. zori. 6 (pop.; în credințe și superstiții) Vrajă, farmec. ◊ Expr. A țipa fapt (pe cineva) v. țipa. ♦ Boală de stomac și de ficat produse prin vrajă. 7 (entom.; pop.) Larva-de-strigă (Acherontia atropos). 8 (bot.; reg.) Trifoiaș (Trifolium campestre). ◊ Compus: fapt-mânănțăl = feciorică (Herniaria glabra). • pl. -e, (înv.) -uri / lat. factum.
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare
fapt n., pl. e (lat. factum, it. fatto, fr. fait, sp. hecho, pg. feito. V. fac). Lucru făcut (făptuit), acțiune: așa s´a petrecut faptu. Eveniment: un fapt singular. Pl. urĭ. Farmece, fărmăcătoriĭ [!], făcătură, vrajă. Lucrurĭ care conțin farmece. Faptu e că, adevăru e că. Fapt e că, e adevărat că. A veni la fapt, a veni la esența lucruluĭ. Cale de fapt, acte de violență. A prinde pe cineva asupra faptuluĭ, a-l prinde în flagrant delict. De fapt, în fapt, în realitate (în opoz. cu de drept): Ludovic XIII era rege de drept, dar de fapt era Richelieu. În faptu zileĭ, sereĭ, cînd se luminează de ziŭă, cînd se înserează. V. făcut 1.
Sursa: Dicționaru limbii românești
fapt, -e, s.n. – 1. (înv.) Făptură, ființă, creatură. 2. Întrebuințat în descântece cu sensul de „charme” (Papahagi 1925). 3. (mag.) Farmec, vrajă (pl. făpturi): „S-o tâlnit cu fapt de vânt, / Fapt din câmp, / Fapt pus, / Fapt adus, / Fapt suflat, / Fapt țâpat, / Fapt de moroi, / Fapt de strâgoi.” (Papahagi 1925: 285). – Lat. factum „fapt, acțiune, lucrare, lucru„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
fapt1 (omidă, plantă) s. m., pl. fapțiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită fapt2 (acțiune) s. n., pl. fápteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită fapt3 (farmec, vrajă) (pop.) s. n., pl. fápturiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită fapt n. 1. lucru făcut, act: așa-i faptul; 2. întâmplare de povestit: faptele sunt materialul istoriei; Faptele Apostolilor, carte scrisă de St. Luca și coprinzând istoria creștinismului dela înălțarea (33) până la sosirea St. Pavel la Roma (63); 3. adevărat, real: e fapt; 4. facere, început: faptul zilei se aprinde pe a dealurilor frunte AL.; fig. în faptul viu al vieții ne pare drumul lung AL.; 5. vrajă, farmec, în special boală ce poporul crede că o capătă cineva când i-o aruncă dușmanul în cale: să-mi arunce fapt și ură POP. descântec de fapt. [Vechiu-rom. fapt = lat. FACTUM; pentru sensul 5, v. face].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
FAPT, (1, 2) fapte, (4) fapturi, s. n. 1. Întâmplare sau împrejurare reală, lucru petrecut în realitate. Fapt istoric. ◊ Loc. adv. și adj. De (sau în) fapt = (care este) în realitate, efectiv. ◊ Expr. Fapt e că... = nu e mai puțin adevărat că..., adevărul e că..., în orice caz. ♦ Fenomen. Fapte de limbă. 2. Acțiune săvârșită de cineva; faptă. ◊ Expr. Fapt împlinit = acțiune care s-a încheiat, care nu mai poate fi schimbată; situație definitivă. 3. (Pop.; în legătură cu unele momente ale zilei; urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) Început. Faptul zilei. În fapt de seară. 4. (Pop.; în superstiții) Farmec, vrajă. – Lat. factum.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) FAPT, fapte și (4) fapturi, s. n. 1. Întâmplare sau împrejurare reală, lucru petrecut în realitate. Fapt istoric. ◊ Loc. adv. și adj. De (sau în) fapt = (care este) în realitate, efectiv. ◊ Expr. Fapt e că... = nu e mai puțin adevărat că..., adevărul e că..., în orice caz. ♦ Fenomen. Fapte de limbă. 2. Acțiune săvârșită de cineva; faptă. ◊ Expr. Fapt împlinit = acțiune care s-a încheiat, care nu mai poate fi schimbată; situație definitivă. 3. (Pop.; în legătură cu unele momente ale zilei; urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) Început. Faptul zilei. În fapt de seară. 4. (Pop.; în superstiții) Farmec, vrajă. – Lat. factum.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a fapt, -ă, adj. (înv.) făcut.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
fapt (-te), s. n. – 1. (Înv.) 1. Creație, facere. – 2. Acțiune, înfăptuire. – 3. (Înv.) Creatură. – 4. Întîmplare reală. – 5. (Cu noțiuni care exprimă timpul) Început, origine. – 6. Vrajă, farmec. – 7. Larvă a fluturelui, Acherontia atropos. – 8. Trifoi galben, Triofolium procumbens. – 9. Plantă, Astrantia mayor. – Mr. faptu, faptă, megl. fat. Lat. factum (Pușcariu 579; Candrea-Dens., 535; REW 3135; DAR; cf. Șeineanu, Semasiol., 188), cf. it. fatto, prov. fach, fr. fait, sp. hecho, port. feito. Pl. este fapți la sensurile 7-9. Era înainte part. de la a face, sec. XVI, înlocuit de făcut. Der. faptă, s. f. (fapt; operă; acțiune; înv., creație, facere), sing. reconstituit analogic de la pl. fapte (după Tiktin și DAR, din lat. facta, pl. n.); făptaș, s. m. (delicvent); faptnic(ă), s. f. și n., (roibă, Rubia tinctorum), numită astfel fiindcă se crede că vindecă o boală greșit atribuită lui fapt 7; făptoriu, s. m. (înv., creator); făptui, vb. (a face, a săvîrși, a comite); făptuitor, s. m. (delicvent, autor al unui delict); făptură, s. f. (înv., creație, facere; lucrare, operă; lume, univers; compoziție, structură; aspect, formă, mod de a fi; ființă vie, creatură), din lat. factura, cf. alb. fëtürë (Meyer 111; Philippide, II, 641), it. fattura, v. prov. faitura, v. fr. faiture, sp. hechura, port. feitura (Pușcariu 580; Candrea-Dens., 537; REW 3136; DAR); înfăptui, vb. (a realiza, a verifica, a duce la bun sfîrșit). În legătură cu sensul magic al lui fapt, cf. it. fatturare „a vrăji”; fattura „vrajă”, port. feitiço „vrajă”, de unde fr. fétiche › rom. fétiș.Sursa: Dicționarul etimologic român fápt1 s.n. 1 Lucru petrecut în realitate; împrejurare, întâmplare reală; circumstanță concretă. ◊ Fapt divers v. divers. ◊ Loc.adv., adj. De (sau în) fapt = (care este) în realitate, efectiv. ◊ Stare de fapt v. stare. ◊ Expr. Fapt e că... = nu e mai puțin adevărat că..., adevărul e că..., în orice caz. ♦ Fenomen. În baza faptelor de limbă... am susținut că „u” final a dispărut (ROSET.). 2 Acțiune, faptă (săvârșită de cineva). Se vede că pașteți boboci de nu vă pricepeți al cui fapt e acesta (CR.). ◊ Expr. Fapt împlinit = a) acțiune care s-a încheiat, care nu mai poate fi schimbată; b) situație iremediabilă sau inatacabilă. 3 (jur.) Orice eveniment susceptibil de a avea consecințe juridice. ◊ Fapt juridic = a) faptă involuntară, săvârșită fără a urmări producerea unor efecte juridice; b) acțiune săvârșită voluntar pentru a produce efecte juridice. Eroare de fapt v. eroare. Fapt penal v. penal. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) în fapt (sau asupra faptului) = a surprinde pe cineva în momentul când comite ceva (rău); a prinde în flagrant delict. 4 Ceea ce există în realitate și este observabil; fenomen (3). 5 (pop.; în legătură cu unele momente ale zilei; urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) Început. Târziu! căci faptul zile în slavă se repede (EMIN.). ◊ Loc.adv. În faptul zilei (sau al dimineții) = la începutul zilei (sau al dimineții). În faptul serii (de seară) = pe înserate. Fig. În faptul tinereții = la începutul tinereții. Vezi cum soarele s-aprinde În faptul tinereții (ALECS.). ◊ Expr. A da în fapt de zori v. zori. 6 (pop.; în credințe și superstiții) Vrajă, farmec. ◊ Expr. A țipa fapt (pe cineva) v. țipa. ♦ Boală de stomac și de ficat produse prin vrajă. 7 (entom.; pop.) Larva-de-strigă (Acherontia atropos). 8 (bot.; reg.) Trifoiaș (Trifolium campestre). ◊ Compus: fapt-mânănțăl = feciorică (Herniaria glabra). • pl. -e, (înv.) -uri / lat. factum.
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare
fapt n., pl. e (lat. factum, it. fatto, fr. fait, sp. hecho, pg. feito. V. fac). Lucru făcut (făptuit), acțiune: așa s´a petrecut faptu. Eveniment: un fapt singular. Pl. urĭ. Farmece, fărmăcătoriĭ [!], făcătură, vrajă. Lucrurĭ care conțin farmece. Faptu e că, adevăru e că. Fapt e că, e adevărat că. A veni la fapt, a veni la esența lucruluĭ. Cale de fapt, acte de violență. A prinde pe cineva asupra faptuluĭ, a-l prinde în flagrant delict. De fapt, în fapt, în realitate (în opoz. cu de drept): Ludovic XIII era rege de drept, dar de fapt era Richelieu. În faptu zileĭ, sereĭ, cînd se luminează de ziŭă, cînd se înserează. V. făcut 1.
Sursa: Dicționaru limbii românești
fapt, -e, s.n. – 1. (înv.) Făptură, ființă, creatură. 2. Întrebuințat în descântece cu sensul de „charme” (Papahagi 1925). 3. (mag.) Farmec, vrajă (pl. făpturi): „S-o tâlnit cu fapt de vânt, / Fapt din câmp, / Fapt pus, / Fapt adus, / Fapt suflat, / Fapt țâpat, / Fapt de moroi, / Fapt de strâgoi.” (Papahagi 1925: 285). – Lat. factum „fapt, acțiune, lucrare, lucru„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
fapt1 (omidă, plantă) s. m., pl. fapțiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită fapt2 (acțiune) s. n., pl. fápteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită fapt3 (farmec, vrajă) (pop.) s. n., pl. fápturiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită fapt n. 1. lucru făcut, act: așa-i faptul; 2. întâmplare de povestit: faptele sunt materialul istoriei; Faptele Apostolilor, carte scrisă de St. Luca și coprinzând istoria creștinismului dela înălțarea (33) până la sosirea St. Pavel la Roma (63); 3. adevărat, real: e fapt; 4. facere, început: faptul zilei se aprinde pe a dealurilor frunte AL.; fig. în faptul viu al vieții ne pare drumul lung AL.; 5. vrajă, farmec, în special boală ce poporul crede că o capătă cineva când i-o aruncă dușmanul în cale: să-mi arunce fapt și ură POP. descântec de fapt. [Vechiu-rom. fapt = lat. FACTUM; pentru sensul 5, v. face].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
FAPT, (1, 2) fapte, (4) fapturi, s. n. 1. Întâmplare sau împrejurare reală, lucru petrecut în realitate. Fapt istoric. ◊ Loc. adv. și adj. De (sau în) fapt = (care este) în realitate, efectiv. ◊ Expr. Fapt e că... = nu e mai puțin adevărat că..., adevărul e că..., în orice caz. ♦ Fenomen. Fapte de limbă. 2. Acțiune săvârșită de cineva; faptă. ◊ Expr. Fapt împlinit = acțiune care s-a încheiat, care nu mai poate fi schimbată; situație definitivă. 3. (Pop.; în legătură cu unele momente ale zilei; urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) Început. Faptul zilei. În fapt de seară. 4. (Pop.; în superstiții) Farmec, vrajă. – Lat. factum.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)