FÁLNIC, -Ă, falnici, -ce, adj. Care impune prin proporții, grandoare; măreț, impunător, grandios; care impune prin aspect, frumusețe, ținută; semeț, mândru. ♦ Vestit, renumit. – Fală + suf. -nic.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
fálnic, -ă adj. (d. fală). Mîndru, glorios, impunător: om, castel falnic. Adv. Cu fală: steagu fîlfîĭe falnic.
Sursa: Dicționaru limbii românești
fálnic adj. m., pl. fálnici; f. fálnică, pl. fálniceSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită falnic a. care se fălește (în sens bun): mândru, impunător.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
FÁLNIC, -Ă, falnici, -ce, adj. Care impune prin proporții, grandoare; măreț, impunător, grandios; care impune prin aspect, frumusețe, ținută; semeț, mândru. ♦ Vestit, renumit. – Fală + suf. -nic.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) 