Am găsit 24 de definiții pentru cuvantul/cuvintele falș:

FALS, -Ă, (I) falși, -se, adj., (II) falsuri, s. n. I. Adj. 1. Care este contrar adevărului: mincinos, neîntemeiat; care are numai aparența adevărului, autenticității; imitat, artificial. ◊ (Anat.) Coastă falsă = fiecare dintre cartilajele situate dedesubtul sternului, care realizează articularea pe stern a trei perechi de coaste. Ușă (sau fereastră) falsă = ușă (sau fereastră) aparentă, care nu poate fi folosită, făcută numai pentru simetria cu ansamblul. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Prefăcut, fățarnic, ipocrit. 3. (Muz.; despre sunete, voce etc.) Care sună contrar legilor armoniei; distonant. ◊ (Adverbial) Cântă fals. II. S. n. (Jur.) Infracțiune săvârșită prin alterarea adevărului într-un act scris, prin adaosuri sau ștersături făcute cu rea-credință, prin imitarea semnăturii, denaturarea conținutului, substituire de persoane etc. ◊ Expr. A se înscrie în fals = a ataca un act în fața justiției ca neautentic, contrafăcut; a contesta formal valabilitatea unei declarații. [Var.: (I) falș, -ă adj.] – Din lat. falsus, it. falso.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



FALS, -Ă I. adj. 1. care este contrar adevărului, mincinos, neîntemeiat. ◊ care are numai aparența adevărului; contrafăcut, imitat; artificial. 2. (despre oameni) prefăcut, ipocrit. 3. (muz.) care sună contrar legilor armoniei. II. s. n. 1. neadevăr, contrafacere. 2. schimbare a adevărului într-un act, prin imitarea semnăturii; substituire de persoane etc. (< lat. falsus, it. falso)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

FALS s.n. Neadevăr, contrafacere. ♦ Schimbare a adevărului într-un act scris prin adaosuri sau ștersături, prin imitarea semnăturii; substituire de persoane etc. [< lat. falsum, cf. it. falso, germ. Falsch].
Sursa: Dicționar de neologisme

FALS, -Ă adj. 1. Care nu este adevărat, care nu este veritabil; contrafăcut. ♦ Neautentic, neadevărat, nereal, nenatural. ♦ Neîntemeiat. 2. (Fig.; despre oameni) Prefăcut, ipocrit. 3. (Muz.) Care sună contrar legilor armoniei; greșit. [Var. falș, -ă adj. / < lat. falsus, cf. germ. falsch, it. falso].
Sursa: Dicționar de neologisme

fals (fálsă), adj. – Care este contrar adevărului, mincinos. – Var. falș. Lat. falsus (sec. XIV). Pronunțarea falș (‹ germ. falsch, cf. ceh. faleš, pol. falsz, rus. fališ, Miklosich, Fremdw., 88; Berneker 279) se consideră drept incorectă. – Der. fals, s. n. (neadevărat); falsar, s. m. (înv., falsificator), din lat. falsarius (sec. XIX); falset, s. m., din it. falsetto; falsifica, vb., din lat. falsificare (sec. XIX); falsificator, s. m., din fr. falsificateur; falsitate, s. f., din lat. falsitas (sec. XIX).
Sursa: Dicționarul etimologic român

*fals, -ă adj. (lat. falsus, d. fállere, a înșela; it. falso, fr. faux. V. faliment). Inexact, mincinos, greșit, neadevărat: calcul, drum fals; informațiune, greutate falsă. Prefăcut, perfid: rîs, amic fals; vorbe false. Fără motiv, fără temeĭ: frică falsă. Van, iluzoriŭ: speranță falsă. Artificial: diamant fals. Falsificat, imitat, contrafăcut, calp: monetă [!], unt fals. Discordant: voce falsă. Aparent, ireal: fericire falsă. Inexact: greutate falsă, calcul fals. Nume fals, nume schimbat, pseŭdonim. S. n., pl. urĭ. Falsitate, lucru fals: a distinge falsu de adevărat. Falsificarea (imitarea) unuĭ act, uneĭ semnaturĭ [!]: a comite un fals în acte publice. A te înscrie în fals, 1) a nega, 2) a denunța ca fals. Adv. În mod fals: a rîde fals. – Greșit falș, care e rus. falĭš, mincĭună, germ. falsch, fals.
Sursa: Dicționaru limbii românești

fals1 adj. m., pl. falși; f. fálsă, pl. fálse
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

fals2 s. n., pl. fálsuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

fals a. 1. contrar adevărului: știre falsă; 2. neîntemeiat: judecată falsă; 3. discordant: notă falsă; 4. mincinos: martur fals; 5. imitat: diamant fals; 6. prefăcut: om fals. ║ n. 1. ceeace-i fals: a discerne falsul de adevăr; 2. imitarea unei semnături, alterarea unui act: a comite un fals. ║ adv. în contra adevărului: a jura fals.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

FALS, -Ă, (I) falși, -se, adj., (II) falsuri, s. n. I. Adj. 1. Care este contrar adevărului; mincinos, neîntemeiat; care are numai aparența adevărului, autenticității; imitat, artificial. ◊ (Anat.) Coastă falsă = fiecare dintre cartilajele situate dedesubtul sternului, prin intermediul căruia se articulează coastele pe stern. Ușă (sau fereastră) falsă = ușă (sau fereastră) aparentă, care nu poate fi folosită, făcută numai pentru simetria cu ansamblul. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Prefăcut, fățarnic, ipocrit. 3. (Muz.; despre sunete, voce etc.) Incorect ca intonație; distonant. ◊ (Adverbial) Cântă fals. II. S. n. (Jur.) Infracțiune săvârșită prin alterarea adevărului într-un act scris, prin adaosuri sau ștersături făcute cu rea-credință, prin imitarea semnăturii, denaturarea conținutului, substituire de persoane etc. ◊ Expr. A se înscrie în fals = a ataca un act în fața justiției ca neautentic, contrafăcut: a contesta formal valabilitatea unei declarații. [Var.: (I) falș, -ă adj.] – Din lat. falsus, it. falso.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

FALS, -Ă, (I) falși, -se, adj., (II) falsuri, s. n. I. Adj. 1. Care este contrar adevărului: mincinos, neîntemeiat; care are numai aparența adevărului, autenticității; imitat, artificial. ◊ (Anat.) Coastă falsă = fiecare dintre cartilajele situate dedesubtul sternului, care realizează articularea pe stern a trei perechi de coaste. Ușă (sau fereastră) falsă = ușă (sau fereastră) aparentă, care nu poate fi folosită, făcută numai pentru simetria cu ansamblul. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Prefăcut, fățarnic, ipocrit. 3. (Muz.; despre sunete, voce etc.) Care sună contrar legilor armoniei; distonant. ◊ (Adverbial) Cântă fals. II. S. n. (Jur.) Infracțiune săvârșită prin alterarea adevărului într-un act scris, prin adaosuri sau ștersături făcute cu rea-credință, prin imitarea semnăturii, denaturarea conținutului, substituire de persoane etc. ◊ Expr. A se înscrie în fals = a ataca un act în fața justiției ca neautentic, contrafăcut; a contesta formal valabilitatea unei declarații. [Var.: (I) falș, -ă adj.] – Din lat. falsus, it. falso.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

FALS, -Ă I. adj. 1. care este contrar adevărului, mincinos, neîntemeiat. ◊ care are numai aparența adevărului; contrafăcut, imitat; artificial. 2. (despre oameni) prefăcut, ipocrit. 3. (muz.) care sună contrar legilor armoniei. II. s. n. 1. neadevăr, contrafacere. 2. schimbare a adevărului într-un act, prin imitarea semnăturii; substituire de persoane etc. (< lat. falsus, it. falso)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

FALS s.n. Neadevăr, contrafacere. ♦ Schimbare a adevărului într-un act scris prin adaosuri sau ștersături, prin imitarea semnăturii; substituire de persoane etc. [< lat. falsum, cf. it. falso, germ. Falsch].
Sursa: Dicționar de neologisme

FALS, -Ă adj. 1. Care nu este adevărat, care nu este veritabil; contrafăcut. ♦ Neautentic, neadevărat, nereal, nenatural. ♦ Neîntemeiat. 2. (Fig.; despre oameni) Prefăcut, ipocrit. 3. (Muz.) Care sună contrar legilor armoniei; greșit. [Var. falș, -ă adj. / < lat. falsus, cf. germ. falsch, it. falso].
Sursa: Dicționar de neologisme

fals (fálsă), adj. – Care este contrar adevărului, mincinos. – Var. falș. Lat. falsus (sec. XIV). Pronunțarea falș (‹ germ. falsch, cf. ceh. faleš, pol. falsz, rus. fališ, Miklosich, Fremdw., 88; Berneker 279) se consideră drept incorectă. – Der. fals, s. n. (neadevărat); falsar, s. m. (înv., falsificator), din lat. falsarius (sec. XIX); falset, s. m., din it. falsetto; falsifica, vb., din lat. falsificare (sec. XIX); falsificator, s. m., din fr. falsificateur; falsitate, s. f., din lat. falsitas (sec. XIX).
Sursa: Dicționarul etimologic român

*fals, -ă adj. (lat. falsus, d. fállere, a înșela; it. falso, fr. faux. V. faliment). Inexact, mincinos, greșit, neadevărat: calcul, drum fals; informațiune, greutate falsă. Prefăcut, perfid: rîs, amic fals; vorbe false. Fără motiv, fără temeĭ: frică falsă. Van, iluzoriŭ: speranță falsă. Artificial: diamant fals. Falsificat, imitat, contrafăcut, calp: monetă [!], unt fals. Discordant: voce falsă. Aparent, ireal: fericire falsă. Inexact: greutate falsă, calcul fals. Nume fals, nume schimbat, pseŭdonim. S. n., pl. urĭ. Falsitate, lucru fals: a distinge falsu de adevărat. Falsificarea (imitarea) unuĭ act, uneĭ semnaturĭ [!]: a comite un fals în acte publice. A te înscrie în fals, 1) a nega, 2) a denunța ca fals. Adv. În mod fals: a rîde fals. – Greșit falș, care e rus. falĭš, mincĭună, germ. falsch, fals.
Sursa: Dicționaru limbii românești

fals1 adj. m., pl. falși; f. fálsă, pl. fálse
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

fals2 s. n., pl. fálsuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

fals a. 1. contrar adevărului: știre falsă; 2. neîntemeiat: judecată falsă; 3. discordant: notă falsă; 4. mincinos: martur fals; 5. imitat: diamant fals; 6. prefăcut: om fals. ║ n. 1. ceeace-i fals: a discerne falsul de adevăr; 2. imitarea unei semnături, alterarea unui act: a comite un fals. ║ adv. în contra adevărului: a jura fals.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

FALS, -Ă, (I) falși, -se, adj., (II) falsuri, s. n. I. Adj. 1. Care este contrar adevărului; mincinos, neîntemeiat; care are numai aparența adevărului, autenticității; imitat, artificial. ◊ (Anat.) Coastă falsă = fiecare dintre cartilajele situate dedesubtul sternului, prin intermediul căruia se articulează coastele pe stern. Ușă (sau fereastră) falsă = ușă (sau fereastră) aparentă, care nu poate fi folosită, făcută numai pentru simetria cu ansamblul. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Prefăcut, fățarnic, ipocrit. 3. (Muz.; despre sunete, voce etc.) Incorect ca intonație; distonant. ◊ (Adverbial) Cântă fals. II. S. n. (Jur.) Infracțiune săvârșită prin alterarea adevărului într-un act scris, prin adaosuri sau ștersături făcute cu rea-credință, prin imitarea semnăturii, denaturarea conținutului, substituire de persoane etc. ◊ Expr. A se înscrie în fals = a ataca un act în fața justiției ca neautentic, contrafăcut: a contesta formal valabilitatea unei declarații. [Var.: (I) falș, -ă adj.] – Din lat. falsus, it. falso.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

FALȘ, -Ă adj. v. fals.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

FALȘ, -Ă adj. v. fals.
Sursa: Dicționar de neologisme

falș a. fals [Nemț. FALSCH].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

FALȘ, -Ă adj. v. fals.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)