faidá s.f. (ist.) Formă primitivă și brutală de exercitare a justiției la popoarele germanice din Evul Mediu, care prevedea obligativitatea vendetei. • / cf. germ. Fehde „conflict, diferend, dușmănie”.(DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare
fáidă s.f. (reg.) folos.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
fáidă (-de), s. f. – (Trans. de Vest, Banat) Cîștig, profit. Sb. fajda, din tc. faide (DAR).Sursa: Dicționarul etimologic român făidá, făidále, s.f. (reg., înv.) făptură; soi.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme