Am găsit 14 definiții pentru cuvantul/cuvintele exil:

EXÍL, exiluri, s. n. 1. Pedeapsă aplicată în unele țări pentru delicte politice, constând în izgonirea unui cetățean din țara sau din localitatea în care trăiește; surghiun. ♦ Părăsirea, plecarea voluntară a cuiva din propria țară sau localitate, de obicei pentru a scăpa de o prigoană. 2. Situație în care se găsește o persoană exilată. [Pr.: eg-zil] – Din fr. exil, lat. exsilium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



EXÍL s. n. pedeapsă constând în expulzarea unui condamnat de pe teritoriul statului sau al țării al cărei cetățean este; (p. ext.) plecare voluntară a cuiva din propria-i țară; situația celui exilat. (< fr. exil, lat. exilium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

EXÍL s.n. (Jur.) Pedeapsă constând în izgonirea celui condamnat în afara hotarelor țării sale; surghiun. ♦ (P. ext.) Plecare nesilită a cuiva din propria-i țară sau localitate (mai ales pentru a scăpa de prigonire); situația celui exilat. [Pron. eg-zil, pl. -luri, -le. / < fr. exil, lat. exilium < ex – afară, salio – a sări].
Sursa: Dicționar de neologisme

*exíl n., pl. urĭ (fr. exil, d. lat. exilium). Expatriere temporară saŭ perpetŭă ca pedeapsă orĭ de voĭe. – Ob. egzil (după fr.). V. urgie.
Sursa: Dicționaru limbii românești

exíl [x pron. gz] s. n., pl. exíluri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

exil n. 1. ședere forțată afară din patrie și starea persoanei expulzate; 2. fig. orice loc forțat și neplăcut.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

EXÍL, exiluri, s. n. 1. (În unele state) Pedeapsă, îndeosebi cu caracter politic, constând în obligarea unei persoane de a părăsi țara al cărei cetățean este; surghiun. ♦ Părăsire voluntară sau impusă, a țării de baștină din motive politice, religioase sau economice. 2. Situație în care se găsește o persoană exilată. [Pr.: eg-zil] – Din fr. exil, lat. exsilium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

EXÍL, exiluri, s. n. 1. Pedeapsă aplicată în unele țări pentru delicte politice, constând în izgonirea unui cetățean din țara sau din localitatea în care trăiește; surghiun. ♦ Părăsirea, plecarea voluntară a cuiva din propria țară sau localitate, de obicei pentru a scăpa de o prigoană. 2. Situație în care se găsește o persoană exilată. [Pr.: eg-zil] – Din fr. exil, lat. exsilium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

EXÍL s. n. pedeapsă constând în expulzarea unui condamnat de pe teritoriul statului sau al țării al cărei cetățean este; (p. ext.) plecare voluntară a cuiva din propria-i țară; situația celui exilat. (< fr. exil, lat. exilium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

EXÍL s.n. (Jur.) Pedeapsă constând în izgonirea celui condamnat în afara hotarelor țării sale; surghiun. ♦ (P. ext.) Plecare nesilită a cuiva din propria-i țară sau localitate (mai ales pentru a scăpa de prigonire); situația celui exilat. [Pron. eg-zil, pl. -luri, -le. / < fr. exil, lat. exilium < ex – afară, salio – a sări].
Sursa: Dicționar de neologisme

*exíl n., pl. urĭ (fr. exil, d. lat. exilium). Expatriere temporară saŭ perpetŭă ca pedeapsă orĭ de voĭe. – Ob. egzil (după fr.). V. urgie.
Sursa: Dicționaru limbii românești

exíl [x pron. gz] s. n., pl. exíluri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

exil n. 1. ședere forțată afară din patrie și starea persoanei expulzate; 2. fig. orice loc forțat și neplăcut.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

EXÍL, exiluri, s. n. 1. (În unele state) Pedeapsă, îndeosebi cu caracter politic, constând în obligarea unei persoane de a părăsi țara al cărei cetățean este; surghiun. ♦ Părăsire voluntară sau impusă, a țării de baștină din motive politice, religioase sau economice. 2. Situație în care se găsește o persoană exilată. [Pr.: eg-zil] – Din fr. exil, lat. exsilium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)