EXCLUSÍV, -Ă, exclusivi, -e, adj., adv. 1. Adj. (Despre noțiuni abstracte) Care se exclude unul pe altul, care este incompatibil cu altceva. ♦ Care se referă, se limitează la un singur lucru. Pasiune exclusivă pentru șah. 2. Adv. Cu excluderea oricăror altor posibilități, exceptând. ♦ Numai (și numai). ♦ În afară de... Până la 1 aprilie exclusiv. – Din fr. exclusif, lat. exclusivus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a EXCLUSÍV, -Ă I. adj. (despre noțiuni abstracte) care se exclud unul pe altul; incompatibil cu altceva. ◊ referitor la un singur lucru. II. adv. cu excluderea altor posibilități, în afară de. ◊ numai. (< fr. exclusif, lat. exclusivus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
EXCLUSÍV, -Ă adj. Care se exclude unul pe altul. ♦ Referitor la un singur lucru. // adv. Excluzându-se orice altă posibilitate. ♦ În afară de, exceptând. [Pron. ecs-clu-, var. excluziv, -ă adj. / cf. fr. exclusif].
Sursa: Dicționar de neologisme
exclusív adj. m., pl. exclusívi; f. exclusívă, pl. exclusíveSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită EXCLUSÍV, -Ă, exclusivi, -e, adj., adv. 1. Adj. (Despre noțiuni abstracte) Care se exclude unul pe altul, care este incompatibil cu altceva. ♦ Care se referă, se limitează la un singur lucru. Pasiune exclusivă pentru șah. 2. Adv. Cu excluderea oricăror altor posibilități, exceptând. ♦ Numai (și numai). ♦ În afară de... Până la 1 aprilie exclusiv. – Din fr. exclusif, lat. exclusivus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)