Am găsit 36 de definiții pentru cuvantul/cuvintele ev:

EV, evuri, s. n. (Livr.) Perioadă din istoria omenirii cu anumite trăsături specifice. ◊ Evul mediu = perioadă din istoria omenirii cuprinsă între antichitate și epoca modernă. – Din lat. aevum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



EV s. n. perioadă din istoria omenirii care are trăsături specifice. ◊ Evul mediu = perioada care ține de la apariția modului de producție feudal până la începutul dezvoltării modului de producție capitalist. (< lat. aevum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ev (-vi), s. m. – Perioadă din istoria omenirii cu anumite trăsături specifice. Lat. aevum. Este împrumut neol., este atestat din sec. XVII (Dosoftei); cf. L. Tamás, Magyar Nyelvőr, XXX, 243. – [art. 3215]
Sursa: Dicționarul etimologic român

EV- v. eu-.
Sursa: Dicționar de neologisme

EV s.n. Epocă, eră din istoria omenirii care se caracterizează prin trăsături specifice. [< lat. aevum].
Sursa: Dicționar de neologisme

ev (livr.) s. n. / s. m., pl. évuri / evi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*1) ev n., pl. urĭ (lat. aevum. V. etate, etern). Mare diviziune a istoriiĭ (maĭ multe secule [!]): evu mediŭ se întinde de la 495 pînă la 1453 saŭ 1492. – Acest cuvînt a fost introdus de Germanu Kellner la 1688.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*2) ev-, prefix. V. eŭ 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești

eV (METR.), simbol pentru electron-volt.
Sursa: Dicționar enciclopedic

EV (‹ lat. aevum) s. n. Perioadă din istoria omenirii. ◊ Evul Mediu = denumire convențională a perioadei din istoria omenirii cuprinsă între Antichitate și Epoca Modernă. Tradițional, în Europa, cuprinde perioada dintre căderea Imperiului Roman de Apus (476) și, după unele opinii, cucerirea Constantinopolului (1453), respectiv descoperirea Americii (1492) sau revoluțiile din Țările de Jos (1566-1606) și din Anglia (1642-1649).
Sursa: Dicționar enciclopedic

ev m. 1. secol: de cinzeci evi pe dânșii s’a închis al lor mormânt BOL; 2. una din cele trei mari diviziuni ale istoriei universale: evul-mediu.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

EV, evuri, s. n. (Livr.) Perioadă din istoria omenirii cu anumite trăsături specifice. ◊ Evul Mediu = perioadă din istoria omenirii cuprinsă între Antichitate și epoca modernă. [Pl. și: (m.) evi] – Din lat. aevum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

EV, evuri, s. n. (Livr.) Perioadă din istoria omenirii cu anumite trăsături specifice. ◊ Evul mediu = perioadă din istoria omenirii cuprinsă între antichitate și epoca modernă. – Din lat. aevum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

EV s. n. perioadă din istoria omenirii care are trăsături specifice. ◊ Evul mediu = perioada care ține de la apariția modului de producție feudal până la începutul dezvoltării modului de producție capitalist. (< lat. aevum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ev (-vi), s. m. – Perioadă din istoria omenirii cu anumite trăsături specifice. Lat. aevum. Este împrumut neol., este atestat din sec. XVII (Dosoftei); cf. L. Tamás, Magyar Nyelvőr, XXX, 243. – [art. 3215]
Sursa: Dicționarul etimologic român

EV- v. eu-.
Sursa: Dicționar de neologisme

EV s.n. Epocă, eră din istoria omenirii care se caracterizează prin trăsături specifice. [< lat. aevum].
Sursa: Dicționar de neologisme

ev (livr.) s. n. / s. m., pl. évuri / evi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*1) ev n., pl. urĭ (lat. aevum. V. etate, etern). Mare diviziune a istoriiĭ (maĭ multe secule [!]): evu mediŭ se întinde de la 495 pînă la 1453 saŭ 1492. – Acest cuvînt a fost introdus de Germanu Kellner la 1688.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*2) ev-, prefix. V. eŭ 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești

eV (METR.), simbol pentru electron-volt.
Sursa: Dicționar enciclopedic

EV (‹ lat. aevum) s. n. Perioadă din istoria omenirii. ◊ Evul Mediu = denumire convențională a perioadei din istoria omenirii cuprinsă între Antichitate și Epoca Modernă. Tradițional, în Europa, cuprinde perioada dintre căderea Imperiului Roman de Apus (476) și, după unele opinii, cucerirea Constantinopolului (1453), respectiv descoperirea Americii (1492) sau revoluțiile din Țările de Jos (1566-1606) și din Anglia (1642-1649).
Sursa: Dicționar enciclopedic

ev m. 1. secol: de cinzeci evi pe dânșii s’a închis al lor mormânt BOL; 2. una din cele trei mari diviziuni ale istoriei universale: evul-mediu.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

EV, evuri, s. n. (Livr.) Perioadă din istoria omenirii cu anumite trăsături specifice. ◊ Evul Mediu = perioadă din istoria omenirii cuprinsă între Antichitate și epoca modernă. [Pl. și: (m.) evi] – Din lat. aevum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

EV, evuri, s. n. (Livr.) Perioadă din istoria omenirii cu anumite trăsături specifice. ◊ Evul mediu = perioadă din istoria omenirii cuprinsă între antichitate și epoca modernă. – Din lat. aevum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

EV s. n. perioadă din istoria omenirii care are trăsături specifice. ◊ Evul mediu = perioada care ține de la apariția modului de producție feudal până la începutul dezvoltării modului de producție capitalist. (< lat. aevum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ev (-vi), s. m. – Perioadă din istoria omenirii cu anumite trăsături specifice. Lat. aevum. Este împrumut neol., este atestat din sec. XVII (Dosoftei); cf. L. Tamás, Magyar Nyelvőr, XXX, 243. – [art. 3215]
Sursa: Dicționarul etimologic român

EV- v. eu-.
Sursa: Dicționar de neologisme

EV s.n. Epocă, eră din istoria omenirii care se caracterizează prin trăsături specifice. [< lat. aevum].
Sursa: Dicționar de neologisme

ev (livr.) s. n. / s. m., pl. évuri / evi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*1) ev n., pl. urĭ (lat. aevum. V. etate, etern). Mare diviziune a istoriiĭ (maĭ multe secule [!]): evu mediŭ se întinde de la 495 pînă la 1453 saŭ 1492. – Acest cuvînt a fost introdus de Germanu Kellner la 1688.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*2) ev-, prefix. V. eŭ 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești

eV (METR.), simbol pentru electron-volt.
Sursa: Dicționar enciclopedic

EV (‹ lat. aevum) s. n. Perioadă din istoria omenirii. ◊ Evul Mediu = denumire convențională a perioadei din istoria omenirii cuprinsă între Antichitate și Epoca Modernă. Tradițional, în Europa, cuprinde perioada dintre căderea Imperiului Roman de Apus (476) și, după unele opinii, cucerirea Constantinopolului (1453), respectiv descoperirea Americii (1492) sau revoluțiile din Țările de Jos (1566-1606) și din Anglia (1642-1649).
Sursa: Dicționar enciclopedic

ev m. 1. secol: de cinzeci evi pe dânșii s’a închis al lor mormânt BOL; 2. una din cele trei mari diviziuni ale istoriei universale: evul-mediu.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

EV, evuri, s. n. (Livr.) Perioadă din istoria omenirii cu anumite trăsături specifice. ◊ Evul Mediu = perioadă din istoria omenirii cuprinsă între Antichitate și epoca modernă. [Pl. și: (m.) evi] – Din lat. aevum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)