éteră, étere, s.f. (reg., înv.) unealtă de pescuit făcută din plasă așezată pe niște cercuri; vârșă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
éteră, V. ĭatră.
Sursa: Dicționaru limbii românești
èteră f. pl. Mold. plasă făcută din pânză de voloc întinsă pe cercuri: puse în stufării niște etere. [Rut. IATERĬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a