ERÓDIU, erodii, s. m. (Ornit.) Egretă. – Din sl. erodii.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a eródiu (eródii), s. m. – Bîtlan (Ardea alba). – Var. irodiu, irodion. Ngr. ἠροδιός, cf. sl. erodij (sec. XVII).Sursa: Dicționarul etimologic român
eródiŭ m. (vgr. erodiós, de unde și vsl. erodiĭ; lat heródias). Munt. Sec. 17. Lit. Bîtlan. – Și irodión și iródie.
Sursa: Dicționaru limbii românești
eródiu [diu pron. diu] s. m., art. eródiul; pl. eródii, art. eródiii (-di-ii)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită erodiu m. numele muntenesc al cocostârcului. [Slav. ERODIĬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ERÓDIU, erodii, s. m. (Ornit.) Egretă. – Din sl. erodii.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)