Cautam colaborator matematica

Am găsit 24 de definiții pentru cuvantul/cuvintele epitaf:

EPITÁF, epitafuri, s. n. 1. Inscripție funerară, în versuri sau în proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentință morală; p. ext. placă cu o inscripție funerară. ♦ Poezie epigramatică având ca pretext moartea (imaginară) a unei persoane. 2. Obiect de cult care constă dintr-o bucată de stofă pe care este brodată o scenă reprezentând punerea în mormânt a lui Isus Cristos; aer2 (2). – Din ngr. epitáfion, fr. épitaphe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

EPITÁF s. n. 1. (ant.) inscripție funerară în care se făcea elogiul celui decedat. ◊ placă, monument funerar care cuprinde o asemenea inscripție. 2. poezioară compusă cu ocazia morții cuiva. (< fr. épitaphe, lat. epitaphium, gr. epitaphion)
Sursa: Marele dicționar de neologisme


EPITÁF s.n. Inscripție funerară; placă (de obicei din marmură) care cuprinde o inscripție funerară. ♦ Poezioară compusă cu ocazia morții cuiva. [Pl. -furi, -fe. / < fr. épitaphe, cf. lat. epitaphius, gr. epitaphion < gr. epi – deasupra, taphos – mormânt].
Sursa: Dicționar de neologisme

epitáf (epitáfuri), s. n.1. Inscripție funerară cuprinzînd elogiul defunctului. – 2. Bucată de stofă brodată reprezentînd punerea în mormînt a lui Iisus, care acoperă un mormînt sau un altar. – Var. (înv.) mr. epitafiu. Ngr. ἐπιτάφιος. Sec. XVIII (Gáldi 182).
Sursa: Dicționarul etimologic român

*epitáf n., pl. e (vgr. epitáphion, d. táphos, mormînt. V. ceno-taf). Inscripțiune pe un mormînt. Aer (stofă brodată). Slujbă p. înmormîntarea luĭ Hristos. Cartea care [!] o conține.
Sursa: Dicționaru limbii românești

epitáf s. n., pl. epitáfuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

epitaf n. 1. inscripțiune pe un mormânt; 2. aèr de stofă scumpă; 3. slujbă pentru înmormântarea Domnului; 4. cartea ce o conține: Epitaful de Anton Pann (1846). [Gr. mod. EPITÁPHION].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

EPITÁF, epitafuri, s. n. 1. Inscripție funerară, în versuri sau în proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentință morală; p. ext. placă cu o inscripție funerară. ♦ Poezie epigramatică având ca pretext moartea (imaginară) a unei persoane. 2. Obiect de cult care constă dintr-o bucată de stofă pe care este brodată o scenă reprezentând punerea în mormânt a lui Isus Hristos; aer2 (2). – Din ngr. epitáfion, fr. épitaphe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

EPITÁF, epitafuri, s. n. 1. Inscripție funerară, în versuri sau în proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentință morală; p. ext. placă cu o inscripție funerară. ♦ Poezie epigramatică având ca pretext moartea (imaginară) a unei persoane. 2. Obiect de cult care constă dintr-o bucată de stofă pe care este brodată o scenă reprezentând punerea în mormânt a lui Isus Cristos; aer2 (2). – Din ngr. epitáfion, fr. épitaphe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

EPITÁF s. n. 1. (ant.) inscripție funerară în care se făcea elogiul celui decedat. ◊ placă, monument funerar care cuprinde o asemenea inscripție. 2. poezioară compusă cu ocazia morții cuiva. (< fr. épitaphe, lat. epitaphium, gr. epitaphion)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

EPITÁF s.n. Inscripție funerară; placă (de obicei din marmură) care cuprinde o inscripție funerară. ♦ Poezioară compusă cu ocazia morții cuiva. [Pl. -furi, -fe. / < fr. épitaphe, cf. lat. epitaphius, gr. epitaphion < gr. epi – deasupra, taphos – mormânt].
Sursa: Dicționar de neologisme

epitáf (epitáfuri), s. n.1. Inscripție funerară cuprinzînd elogiul defunctului. – 2. Bucată de stofă brodată reprezentînd punerea în mormînt a lui Iisus, care acoperă un mormînt sau un altar. – Var. (înv.) mr. epitafiu. Ngr. ἐπιτάφιος. Sec. XVIII (Gáldi 182).
Sursa: Dicționarul etimologic român

*epitáf n., pl. e (vgr. epitáphion, d. táphos, mormînt. V. ceno-taf). Inscripțiune pe un mormînt. Aer (stofă brodată). Slujbă p. înmormîntarea luĭ Hristos. Cartea care [!] o conține.
Sursa: Dicționaru limbii românești

epitáf s. n., pl. epitáfuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

epitaf n. 1. inscripțiune pe un mormânt; 2. aèr de stofă scumpă; 3. slujbă pentru înmormântarea Domnului; 4. cartea ce o conține: Epitaful de Anton Pann (1846). [Gr. mod. EPITÁPHION].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

EPITÁF, epitafuri, s. n. 1. Inscripție funerară, în versuri sau în proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentință morală; p. ext. placă cu o inscripție funerară. ♦ Poezie epigramatică având ca pretext moartea (imaginară) a unei persoane. 2. Obiect de cult care constă dintr-o bucată de stofă pe care este brodată o scenă reprezentând punerea în mormânt a lui Isus Hristos; aer2 (2). – Din ngr. epitáfion, fr. épitaphe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

EPITÁF, epitafuri, s. n. 1. Inscripție funerară, în versuri sau în proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentință morală; p. ext. placă cu o inscripție funerară. ♦ Poezie epigramatică având ca pretext moartea (imaginară) a unei persoane. 2. Obiect de cult care constă dintr-o bucată de stofă pe care este brodată o scenă reprezentând punerea în mormânt a lui Isus Cristos; aer2 (2). – Din ngr. epitáfion, fr. épitaphe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

EPITÁF s. n. 1. (ant.) inscripție funerară în care se făcea elogiul celui decedat. ◊ placă, monument funerar care cuprinde o asemenea inscripție. 2. poezioară compusă cu ocazia morții cuiva. (< fr. épitaphe, lat. epitaphium, gr. epitaphion)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

EPITÁF s.n. Inscripție funerară; placă (de obicei din marmură) care cuprinde o inscripție funerară. ♦ Poezioară compusă cu ocazia morții cuiva. [Pl. -furi, -fe. / < fr. épitaphe, cf. lat. epitaphius, gr. epitaphion < gr. epi – deasupra, taphos – mormânt].
Sursa: Dicționar de neologisme

epitáf (epitáfuri), s. n.1. Inscripție funerară cuprinzînd elogiul defunctului. – 2. Bucată de stofă brodată reprezentînd punerea în mormînt a lui Iisus, care acoperă un mormînt sau un altar. – Var. (înv.) mr. epitafiu. Ngr. ἐπιτάφιος. Sec. XVIII (Gáldi 182).
Sursa: Dicționarul etimologic român

*epitáf n., pl. e (vgr. epitáphion, d. táphos, mormînt. V. ceno-taf). Inscripțiune pe un mormînt. Aer (stofă brodată). Slujbă p. înmormîntarea luĭ Hristos. Cartea care [!] o conține.
Sursa: Dicționaru limbii românești

epitáf s. n., pl. epitáfuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

epitaf n. 1. inscripțiune pe un mormânt; 2. aèr de stofă scumpă; 3. slujbă pentru înmormântarea Domnului; 4. cartea ce o conține: Epitaful de Anton Pann (1846). [Gr. mod. EPITÁPHION].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

EPITÁF, epitafuri, s. n. 1. Inscripție funerară, în versuri sau în proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentință morală; p. ext. placă cu o inscripție funerară. ♦ Poezie epigramatică având ca pretext moartea (imaginară) a unei persoane. 2. Obiect de cult care constă dintr-o bucată de stofă pe care este brodată o scenă reprezentând punerea în mormânt a lui Isus Hristos; aer2 (2). – Din ngr. epitáfion, fr. épitaphe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)