Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele epidemie:

EPIDEMÍE, epidemii, s. f. Extinderea unei boli contagioase într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de persoane dintr-o localitate, regiune etc.; molimă. – Din fr. épidémie, lat. epidemia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



EPIDEMÍE s. f. boală infecțioasă care afectează un număr mare de indivizi, într-un timp scurt. (< fr. épidémie, lat. epidemia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

EPIDEMÍE s.f. Boală care bântuie într-un anumit loc cu violență; (pop.) molimă. [Gen. -iei. / < fr. épidémie, it. epidemia, cf. gr. epi – deasupra, demos – popor].
Sursa: Dicționar de neologisme

*epidemíe f. (vgr. epi-demia. V. en-demie). Boleșniță, molimă, boală contagioasă care, într’o localitate, lovește multă lume, ca holera, cĭuma, vărsatu, frigurile tifoide ș. a. – Epidemia se produce pintr’o [!] cauză întîmplătoare, endemia pintr’o cauză obișnuită, constantă saŭ periodică. Ast-fel, cĭuma e epidemică în Eŭropa, dar endemică în India. Nu toate boalele [!] contagioase-s epidemice. V. epizootie.
Sursa: Dicționaru limbii românești

epidemíe s. f., art. epidemía, g.-d. art. epidemíei; pl. epidemíi, art. epidemíile
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

epidemie f. boală ce atacă pe mai mulți dintr’odată, ca holera, ciuma, vărsatul, frigurile tifoide.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

EPIDEMÍE, epidemii, s. f. Extindere a unei boli contagioase într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de persoane dintr-o localitate, regiune etc.; molimă. – Din fr. épidémie, lat. epidemia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)