EMONCTÓRIU, emonctorii, s. n. Organ sau deschizătură naturală a corpului prin care se elimină secrețiile sau umorile. – Din fr. émonctoire.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a EMONCTÓRIU s. n. organ, deschizătură naturală a corpului prin care se elimină secrețiile sau umorile. (< fr. émonctoire, lat. emonctorium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
EMONCTÓRIU s.n. Organ sau deschizătură naturală a corpului prin care se elimină secrețiile sau umorile. [Pron. -riu. / < fr. émonctoire, lat. emonctorium].
Sursa: Dicționar de neologisme
emonctóriu [riu pron. riu] (-monc-to-) s. n., art. emonctóriul; pl. emonctórii; art. emonctóriile (-ri-i-)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită EMONCTÓRIU, emonctorii, s. n. Organ sau deschizătură naturală a corpului prin care se elimină secrețiile sau umorile. – Din fr. émonctoire.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)