EMÍR, emiri, s. m. 1. Titlu dat descendenților lui Mahomed; persoană având acest titlu. 2. Titlu dat unui guvernator sau unui principe domnitor în unele țări musulmane; persoană având acest titlu. – Din fr. émir.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a EMÍR s. m. 1. titlu dat descendenților lui Mohamed. 2. titlu al guvernatorilor unor țări musulmane. (< fr. émir)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
EMÍR s.m. 1. Titlu dat guvernatorilor unor țări musulmane. 2. Titlu dat de turci acelora care pretind că se trag din neamul lui Mahomed. [Cf. fr. émir, ar. amir – prinț].
Sursa: Dicționar de neologisme
emír m. (fr. émir, d. ar. emir și amir, șef, de unde vine și amiral). Titlu descendenților lui Mohamet. Suveran musulman: emiru Afganistanuluĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
emír s. m., pl. emíriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită emir m. 1. titlu dat descendenților lui Mahomed; 2. căpetenie arabă a unei provincii sau a unui trib mare.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
EMÍR emiri, s. m. 1. Titlu dat descendenților lui Mahomed; persoană având acest titlu. 2. Titlu dat unui guvernator, unui șef de stat sau unui comandant de oști în unele țări musulmane; persoană având acest titlu. – Din fr. émir.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)