EMERGÉNȚĂ, emergențe, s. f. Ieșire a razelor luminoase, corpusculare etc. dintr-un mediu după ce l-au traversat. – Din fr. émergence.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a EMERGÉNȚĂ s. f. 1. ieșire a unui corp, a unei radiații dintr-un mediu. 2. (biol.) apariție a unui organ nou sau a unor proprietăți noi, de ordin superior. 3. (fig.) formă a schimbării văzută ca o naștere efectivă a ceva cu totul nou. (< fr. émergence)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
EMERGÉNȚĂ s.f. Ieșire a unui corp, a unei substanțe, a unei radiații din mediul unde se găsește. [< fr. émergence].
Sursa: Dicționar de neologisme
*emergénță f., pl. e (d. emergent). Starea lucruluĭ emergent. Lucru emergent: corabia s´a lovit de o emergență. Loc de emergență, locu de izvorîre, de țîșnire, de ĭeșire.
Sursa: Dicționaru limbii românești
emergénță (ieșire dintr-un mediu) s. f., g.-d. art. emergénței; pl. emergénțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită EMERGÉNȚĂ, emergențe, s. f. Însușire a unui fascicul de radiații de a părăsi un sistem de medii. – Din fr. émergence.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
emergenta - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul emergent
emergentă - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul emergent