*egemoníe f. (vgr. ῾egemonía, d. ῾egéomai, guvernez. V. exegeză). Supremație, prioritate: Atena și Sparta șĭ-aŭ disputat egeomonia.
Sursa: Dicționaru limbii românești
egemonie f. 1. supremația unui oraș sau a unei țări, în Grecia antică; 2. supremația unui popor confederat asupra celorlalte: Prusia avea egemonia în imperiul german înainte de răsboiul mondial.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a