ECPAIÁ, ecpaiele, s. f. (Înv.) Personalul din serviciul unui mare demnitar. [Pr.: -pa-ia] – Cf. tc. etba.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ecpaiá, ecpaiéle, s.f. (înv.) 1. casa civilă a domnitorului; suită domnească. 2. personalul din serviciul unui mare demnitar. 3. clasă socială.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
ecpaiá (ecpaiéle), s. f. – 1. (Înv.) Cortegiu. – 2. (Fam., Mold.) Mulțime, gloată, droaie. – Var. etpaia. Tc. (arab.) etba (Șeineanu, III, 50).Sursa: Dicționarul etimologic român ecpaĭá și etpaĭá f. (turc. etba, d. ar. etba', pl. d. tabi, suită). Vechĭ. Suită domnească. Iron. Clasă socială (maĭ ales cea de sus), ceată, liotă (de chilipirgiĭ): ecpaĭaŭa bugetuluĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ecpaiá (înv.) s. f., art. ecpaiáua, g.-d. art. ecpaiélei; pl. ecpaiéle, art. ecpaiéleleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ecpaià f. 1. od. suită domnească, casa civilă a Domnului: Domnitorul împreună cu toată ecpaiaua sa FIL.; 2. clasă socială: ecpaiaua privilegiată, ecpaiaua cârmuirii AL. [Turc. ETBÁ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ECPAIÁ, ecpaiele, s. f. (Înv.) Personalul din serviciul unui mare demnitar. [Pr.: -pa-ia] – Cf. tc. etba.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)