Am găsit 16 definiții pentru cuvantul/cuvintele echivoc:

ECHIVÓC, -Ă, echivoci, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înțelesuri; neclar, confuz, ambiguu. ♦ Suspect, îndoielnic. ♦ (Substantivat, n.) Expresie, atitudine, situație ambiguă. 2. S. n. Măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor prin canale, exprimând cantitatea de informație care rămâne netransmisă din cauza perturbațiilor. – Din fr. équivoque, lat. aequivocus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



ECHIVÓC, -Ă I. adj. care poate fi interpretat în mai multe feluri; neprecis, neclar, confuz. ◊ (despre atitudine, purtare etc.) îndoielnic, ambiguu, suspect. II. s. n. 1. cuvânt, propoziție cu dublu sens, dintre care unul este adesea obscen, grosolan. ◊ ambiguitate. 2. (telec.) măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor prin canale, reprezentând cantitatea de informație care rămâne netransmisă. (< fr. équivoque, lat. aequivocus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ECHIVÓC, -Ă adj. (Despre un cuvânt, o expresie) Care poate fi interpretat în mai multe feluri; ambiguu. ♦ Necuviincios. ♦ (Despre o acțiune, o purtare etc.) Îndoielnic, ambiguu, suspect. // s.n. Cuvânt, propoziție cu dublu sens, dintre care un sens este adesea obscen, grosolan; atitudine, purtare, situație neclară care are mai multe aspecte (dintre care unele sunt neplăcute). [< fr. équivoque, it. equivoco, cf. lat. aequus – egal, vox – voce].
Sursa: Dicționar de neologisme

*echivóc, -ócă adj. (fr. équivoque, d. lat. aequi-vocus, d. aequus, egal, și vox, voce). Cu doŭă înțelesurĭ: vorbă echivocă. Fig. Suspect: virtute echivocă. S. n., pl. urĭ. Frază cu doŭă înțelesurĭ, confuziune, situațiune ambiguă: a înlătura un echivoc. Adv. În mod echivoc.
Sursa: Dicționaru limbii românești

echivóc1 adj. m., pl. echivóci; f. echivócă, pl. echivóce
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

echivóc2 s. n., pl. echivócuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

echivoc a. care poate avea un îndoit înțeles: răspuns echivoc.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ECHIVÓC, -Ă, echivoci, -ce, adj., echivocuri, s. n. 1. Adj. Care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înțelesuri; neclar, confuz, ambiguu. ♦ Suspect, îndoielnic. ♦ (Substantivat, n.) Expresie, atitudine, situație ambiguă. 2. S. n. Măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor din canale, exprimând cantitatea de informație care rămâne netransmisă din cauza perturbațiilor. – Din fr. équivoque, lat. aequivocus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ECHIVÓC, -Ă, echivoci, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înțelesuri; neclar, confuz, ambiguu. ♦ Suspect, îndoielnic. ♦ (Substantivat, n.) Expresie, atitudine, situație ambiguă. 2. S. n. Măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor prin canale, exprimând cantitatea de informație care rămâne netransmisă din cauza perturbațiilor. – Din fr. équivoque, lat. aequivocus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ECHIVÓC, -Ă I. adj. care poate fi interpretat în mai multe feluri; neprecis, neclar, confuz. ◊ (despre atitudine, purtare etc.) îndoielnic, ambiguu, suspect. II. s. n. 1. cuvânt, propoziție cu dublu sens, dintre care unul este adesea obscen, grosolan. ◊ ambiguitate. 2. (telec.) măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor prin canale, reprezentând cantitatea de informație care rămâne netransmisă. (< fr. équivoque, lat. aequivocus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ECHIVÓC, -Ă adj. (Despre un cuvânt, o expresie) Care poate fi interpretat în mai multe feluri; ambiguu. ♦ Necuviincios. ♦ (Despre o acțiune, o purtare etc.) Îndoielnic, ambiguu, suspect. // s.n. Cuvânt, propoziție cu dublu sens, dintre care un sens este adesea obscen, grosolan; atitudine, purtare, situație neclară care are mai multe aspecte (dintre care unele sunt neplăcute). [< fr. équivoque, it. equivoco, cf. lat. aequus – egal, vox – voce].
Sursa: Dicționar de neologisme

*echivóc, -ócă adj. (fr. équivoque, d. lat. aequi-vocus, d. aequus, egal, și vox, voce). Cu doŭă înțelesurĭ: vorbă echivocă. Fig. Suspect: virtute echivocă. S. n., pl. urĭ. Frază cu doŭă înțelesurĭ, confuziune, situațiune ambiguă: a înlătura un echivoc. Adv. În mod echivoc.
Sursa: Dicționaru limbii românești

echivóc1 adj. m., pl. echivóci; f. echivócă, pl. echivóce
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

echivóc2 s. n., pl. echivócuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

echivoc a. care poate avea un îndoit înțeles: răspuns echivoc.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ECHIVÓC, -Ă, echivoci, -ce, adj., echivocuri, s. n. 1. Adj. Care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înțelesuri; neclar, confuz, ambiguu. ♦ Suspect, îndoielnic. ♦ (Substantivat, n.) Expresie, atitudine, situație ambiguă. 2. S. n. Măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor din canale, exprimând cantitatea de informație care rămâne netransmisă din cauza perturbațiilor. – Din fr. équivoque, lat. aequivocus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

echivoc - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul echivoca

echivoc - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul echivoca