ECHITÁTE s. f. Dreptate, nepărtinire. ♦ Cinste; omenie. – Din fr. équité, lat. aequitas, -atis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ECHITÁTE s. f. 1. egalitate, dreptate, nepărtinire. ◊ cinste. 2. comportare bazată pe respectarea riguros reciprocă a drepturilor și a obligațiilor, pe satisfacerea în mod egal a intereselor fiecăruia. (< fr. équité, lat. aequitas)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
ECHITÁTE s.f. Egalitate, dreptate, nepărtinire. ♦ Cinste; omenie. ♦ Comportare bazată pe respectarea riguros reciprocă a drepturilor și a datoriilor, pe satisfacerea în mod egal a intereselor, a drepturilor și a datoriilor fiecăruia. [Gen. -tății. / cf. fr. équité, lat. aequitas].
Sursa: Dicționar de neologisme
*echitáte f. (lat. ăequitas, -átis, d. aequus, egal, echitabil. V. egal). Dreptate, justiție naturală (în opoz. cu „justiție legală”).
Sursa: Dicționaru limbii românești
echitáte (dreptate, egalitate) s. f., g.-d. art. echitắțiiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită echitate f. justiție naturală.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ECHITÁTE s. f. 1. Dreptate, nepărtinire. ♦ Cinste; omenie. 2. Principiu etic și juridic care stă la baza reglementării tuturor relațiilor sociale în spiritul dreptății, egalității și justiției, al colaborării și respectului reciproc. – Din fr. équité, lat. aequitas, -atis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)