DĂNȚUÍT, dănțuituri, s. n. Dănțuire. – V. dănțui.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a DĂNȚUÍT, -Ă, dănțuiți, -te, adj. v. DĂNȚUI. – [Sinonime]
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare
dănțuít (pop.) s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită DĂNȚUÍT s. n. (Pop.) Dănțuire. – V. dănțui.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) DĂNȚUÍT, dănțuituri, s. n. Dănțuire. – V. dănțui.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a DĂNȚUÍT, -Ă, dănțuiți, -te, adj. v. DĂNȚUI. – [Sinonime]
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare
dănțuít (pop.) s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
DĂNȚUÍT s. n. (Pop.) Dănțuire. – V. dănțui.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
dănțuit - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul dănțui