DALCAÚC s. m. v. dălcăuc.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a dalcaúc m. (turc. dalkauk, dalkavuk, „căciulă lungă, parazit, bufon”. V. cauc). Vechĭ. Parazit bufon. Azĭ. Iron. Agent, cirac. – Și dalhauc, dălhăuc și dălhăuț. V. dălcăuș.
Sursa: Dicționaru limbii românești
dalcauc m. parazit, lingău (vorbă aproape ieșită din uz): o ceată de dalcauci, de haimanale CAR. [Turc. DAL KAVUK, lit. căciulă lungă (cum o purtau paraziții)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DALCAÚC s. m. v. dălcăuc.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) DĂLCĂÚC, dălcăuci, s. m. Bătăuș, scandalagiu; om de nimic, haimana. ♦ Poreclă dată agenților electorali de pe vremuri. [Var.: dalcaúc s. m.] – Din tc. dalkavuk.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a dălcăúc (dălcăúci), s. m. – Caraghios, bufon. – Var. dalcauc, dălhăuc. Tc. dalka(v)uk (Șeineanu, II, 153), cf. ngr. δαλϰαβούϰης. Este cu siguranță cuvînt identic cu dălcăuș, s. m. (Mold., plutaș), dălcăușiță, s. f. (Mold., femeie care ține cîrma unei plute).Sursa: Dicționarul etimologic român dălcăúc (bătăuș, om de nimic) (pop.) s. m., pl. dălcăúciSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
DĂLCĂÚC, dălcăuci, s. m. (Pop.) Bătăuș, scandalagiu; om de nimic, haimana. ♦ Poreclă dată agenților electorali din trecut. [Var.: dalcaúc s. m.] – Din tc. dalkavuk.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)