DURUITÚRĂ, duruituri, s. f. Duruit. [Pr.: -ru-i-] – Durui + suf. -tură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
duruitúră f., pl., ĭ. Huĭetu lucrurilor care duruĭe: aud o duruĭtură.
Sursa: Dicționaru limbii românești
duruitúră (-ru-i-) s. f., g.-d. art. duruitúrii; pl. duruitúriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită DURUITÚRĂ, duruituri, s. f. Duruit. [Pr.: -ru-i-] – Durui + suf. -tură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) 