DURDUÍ, pers. 3 dúrduie, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dudui (2), a hurui. 2. Tranz. fact. A zgudui, a cutremura. – Cf. dudui.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a dúrduĭ, a -í v. intr. (imitativ d. dur-dur, huĭetu pașilor greĭ și îndesațĭ. V. dîrdîĭ și duduĭ). Tropoĭesc îndesat, vorbind de o mulțime care vine, de o mașină care duduĭe ș.a.: mașina, pămîntu durduĭe.
Sursa: Dicționaru limbii românești
durduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dúrduie, imperf. 3 sg. durduiá; conj. prez. 3 să dúrduieSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită durduì v. V. duruì: durduind sosiau călări EM.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DURDUÍ, pers. 3 dúrduie, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dudui (2), a hurui. 2. Tranz. fact. A zgudui, a cutremura. – Cf. dudui.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)