DURD, -Ă, durzi, -de, adj. (Reg.) Durduliu. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a durd (dúrdă), adj. – Rotofei, rotund. Mag. durda (Cihac, II, 105; Iordan, BF, VII, 252). Cuvînt rar. – Der. durdă, s. f. (femeie dolofană; buzdugan; pușcă); durduliu, adj. (rotofei). – Cf. durduca.Sursa: Dicționarul etimologic român
durd, -ă adj. (d. ung. durda, îndesat, grăsuliŭ, rudă cu rus. doródnyĭ, dorodlivyĭ, gras). Rar. Îndesat, grăsuliŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
durd (reg.) adj. m., pl. durzi; f. dúrdă, pl. dúrdeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită durd a. gros, plin: se umple plosca durdă cu vin. [Ung. DURDA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DURD, -Ă, durzi, -de, adj. (Reg.) Durduliu. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)