* dúplu, -ă adj. (lat. duplus, it. dóppia, fr. double). Îndoit, de doŭă orĭ maĭ mult: plată, gardă duplă. Bere duplă, superioară în calitate. Ascuns, prefăcut, ipocrit: suflet duplu (Rar). Contabilitate duplă. V. contabilitate. Cu duplu sens, cu doŭă înțelesurĭ, cum e vă daŭ (adică voŭă saŭ pe voĭ). În duplu exemplar, doŭă lucrurĭ în loc de unu. – Ob. dublu (după fr.).
Sursa: Dicționaru limbii românești