Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele duminică:

*dumínica adv.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită



DUMÍNICĂ, duminici, s. f. Ultima zi a săptămânii, folosită de obicei ca zi de repaus legal. ◊ Loc. adj. De duminică = (despre haine) care se poartă în zilele de sărbătoare; care este de calitate (mai) bună. ♦ (Adverbial) În prima duminică următoare zilei în care ne aflăm; (art.) în fiecare duminică. [Var.: dumínecă s. f.] – Lat. [dies]dominica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

dumínică (dumínici), s. f. – Ultima zi a săptămînii. – Var. duminecă, (Olt.) dúminică. Mr., megl. duminică, istr. dumireke. Lat. (dies) domĭnĭca (Cihac, I, 80; Pușcariu 557; Candrea-Dens., 506; REW 2738); cf. it. domenica (calabr., sicil. duminica), prov. dominica, fr. dimanche, cat. dominica, sp., port. domingo. Cf. duminicea. Pentru var. dúminică, cf. Graur, BL, IV, 77.
Sursa: Dicționarul etimologic român

* duminícă (est) și -écă (vest) f., pl. ĭ (lat. domĭnĭca, [adică dies, zi], ziŭa Domnuluĭ; it. doménica, fr. dimanche; sp. pg. domingo [at. dominicus dies]. V. domn). Ultima zi a săptămîniĭ, în care te odihneștĭ după cele șase zile de muncă. Duminica Tomiĭ (saŭ a lui Toma), prima Duminică după Paște. Adv. Vino Duminică, vino Duminica viitoare; vino Duminica. – Și Dúminică (est).
Sursa: Dicționaru limbii românești

dumínică (zi) s. f., g.-d. art. dumínicii; pl. dumínici
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

DUMÍNICĂ, (1) duminici, s. f., adv. 1. S. f. Ultima (sau prima) zi a săptămânii, considerată zi de sărbătoare și de odihnă în civilizațiile creștine. ◊ Loc. adj. De duminică = (despre haine) care se poartă în zilele de sărbătoare; care este de calitate (mai) bună. 2. Adv. În cursul zilei de duminică (1); (art.) în fiecare duminică. [Var.: dumínecă s. f.] – Lat. [dies]dominica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)