DUBITATÍV, -Ă, dubitativi, -e, adj. (Despre propoziții) Care exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranță, o posibilitate sau o bănuială. – Din fr. dubitatif, lat. dubitativus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a DUBITATÍV, -Ă adj. care exprimă o îndoială, un dubiu. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție care exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranță sau o bănuială cu privire la o acțiune. (< fr. dubitatif, lat. dubitativus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DUBITATÍV, -Ă adj. Care exprimă o îndoială, un dubiu. ◊ Propoziție dubitativă (și s.f.) = propoziție care exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranță sau o bănuială. [Cf. lat. dubitativus, fr. dubitatif].
Sursa: Dicționar de neologisme
* dubitátiv, -ă adj. (lat. dubitativus). Care exprimă îndoĭală: propozițiune dubitativă. Adv. În mod dubitativ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
dubitatív adj. m., pl. dubitatívi; f. dubitatívă, pl. dubitatíveSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită dubitativ a. care exprimă dubiul.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DUBITATÍV, -Ă, dubitativi, -e, adj. (Despre propoziții) Care exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranță, o posibilitate sau o bănuială. – Din fr. dubitatif, lat. dubitativus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)