Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele dubi:

DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă, etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



dubí (dubésc, dubít), vb. – A argăsi, a tăbăci. Sl. (ceh., rus.) dubiti (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 103), din sl. dąbŭ „arbore”, cf. dîmb, dubă, dumbravă. Miklosich, Lexicon, 162, derivă în mod ciudat cuvîntul rom. din sl. dlŭbsti „a scărpina”. – Der. nedubit, adj. (netăbăcit); dubeală, s. f. (substanță care tăbăcește); dubălar, s. m. (tăbăcar); dubălărie, s. f. (tăbăcărie); dubină, s. f. (subtanță care tăbăcește), pentru a cărui der. cf. Iordan, ZRPh., LVI, 320. Cuvinte folosite aproape exclusiv în Mold. și Bucov.
Sursa: Dicționarul etimologic român

dubi, dubesc v. t. a aresta, a închide.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

dubí, dubesc, (dubdí), vb. tranz. – A argăsi, a tăbăci, a prelucra pielea animalelor pentru confecționarea unor obiecte (ALR 1956: 531). – Din ucr. dubyty.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

dubí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 să dubeáscă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

dubì v. Mold. a tăbăci. [Rut. DUBITI, din dub, stejar, scoarța stejarului procurând substanța de argăsit].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)