DUÁL, duale, s. n. Număr gramatical care indică în unele limbi două obiecte ori ființe alcătuind de obicei o pereche. [Pr.: du-al] – Din fr. duel, lat. dualis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a DUÁL, -Ă I. adj. care prezintă dualitate; dublu. ◊ (despre două noțiuni matematice) de aceeași natură, obținute una din cealaltă prin același procedeu. II. s. n. număr gramatical caracteristic unor limbi, deosebit de singular și plural, prin care se arată că este vorba de două exemplare din aceeași specie sau de o pereche de obiecte. (< fr. dual, lat. dualis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DUÁL s.n. Număr gramatical care arată că este vorba de două exemplare din aceeași speță sau de o pereche de obiecte. [Pron. du-al, pl. -luri, -le. / < lat. dualis, cf. it. duale].
Sursa: Dicționar de neologisme
* duál, -ă adj. (lat. dualis). De doĭ: număr dual. S.n., pl. e. Gram. Număr care în unele limbĭ, maĭ ales în cea grecească, arată doŭă persoane saŭ lucrurĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
duál s. n., pl. duáleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită dual n. Gram. număr ce deseamnă două persoane sau două lucruri.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DUÁL, duale, s. n. Număr gramatical care indică în unele limbi două obiecte ori ființe alcătuind de obicei o pereche. [Pr.: du-al] – Din fr. duel, lat. dualis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
DUÁL, duale, s. n. Număr gramatical care indică în unele limbi două obiecte ori ființe alcătuind de obicei o pereche. [Pr.: du-al] – Din fr. duel, lat. dualis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a DUÁL, -Ă I. adj. care prezintă dualitate; dublu. ◊ (despre două noțiuni matematice) de aceeași natură, obținute una din cealaltă prin același procedeu. II. s. n. număr gramatical caracteristic unor limbi, deosebit de singular și plural, prin care se arată că este vorba de două exemplare din aceeași specie sau de o pereche de obiecte. (< fr. dual, lat. dualis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DUÁL s.n. Număr gramatical care arată că este vorba de două exemplare din aceeași speță sau de o pereche de obiecte. [Pron. du-al, pl. -luri, -le. / < lat. dualis, cf. it. duale].
Sursa: Dicționar de neologisme
* duál, -ă adj. (lat. dualis). De doĭ: număr dual. S.n., pl. e. Gram. Număr care în unele limbĭ, maĭ ales în cea grecească, arată doŭă persoane saŭ lucrurĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
duál s. n., pl. duáleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită dual n. Gram. număr ce deseamnă două persoane sau două lucruri.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DUÁL, duale, s. n. Număr gramatical care indică în unele limbi două obiecte ori ființe alcătuind de obicei o pereche. [Pr.: du-al] – Din fr. duel, lat. dualis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)