Am găsit 28 de definiții pentru cuvantul/cuvintele drob:

DROB1, (1), drobi, s. m., (2, 3), droburi, s. n. 1. S. m. Bucată, bulgăre mai mare de sare; p. gener. bucată mare și compactă din ceva. 2. S. n. Măruntaie de miel. ◊ Mâncare preparată din măruntaie de miel tocate, învelite în prapur și puse la cuptor. 3. S. n. (Reg.) Cutia teascului de vin. – Din bg., scr. drob.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



DROB2, drobi, s. m. 1. Arbust din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, cu flori galbene și cu fructele păstăi turtite (Sarothamnus scoparius). 2. Nume dat mai multor arbuști din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, flori albe, galbene sau roșietice și fructe păstăi (Cytisus). ◊ Drob-de-munte = mic arbust cu ramuri lungi și subțiri acoperite cu peri aspri, cu frunze păroase pe partea inferioară și cu flori galbene (Cytisus hirsutus). 3. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze acoperite de peri și cu flori mici, galbene-aurii (Neslia paniculata). – Din rus., ucr. drok (confundat cu drob1).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

drob (-bi), s. m.1. Bucată. – 2. Bulgăre de sare gemă. – 3. Măruntaie de pasăre, și, în special, de miel. – 4. Fel tipic de mîncare, din măruntaie de miel învelit în prapur. – Mr. drob. Sl. drobĭ, cf. bg., sb. drob, rus. drobĭ „bucată” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 102; Conev 43 și 90). Pentru semantism, cf. bg. drob „plămîn”, sb., cr., slov., ceh. drob „intestine”. Din sl. a trecut și în mag. darab, de unde dubletul dărab, s. m. și n. (Trans., bucată). – Der. drobină, s. f. (bulgăre de sare gemă), din sl. (bg.) drobina, sec. XVII; sdrobi, vb. (a sparge, a distruge; a toca, a pulveriza), din sl. s(ŭ)drobiti (cf. megl. drubesbg. drobiă); sdrobitor, adj. (care zdrobește); sdrobitură, s. f. (spărtură); sdrob, s. m. (fragment, rest).
Sursa: Dicționarul etimologic român

drob (-bi), s. m.1. Varietăți de arbust (Cytisus albus, Cytisus Heufellii, Cytisus hirsutus, Cytisus nigricans, Genista Tinctoria). – 2. Plantă (Neslea paniculata). – Var. drog. Rut., rus. drok (Candrea; Scriban), cu finala alterată, probabil prin influența cuvîntului anterior. – Der. drobișor (var. drobușor), s. m. (arbust, drob; Isatis tictoria; Genista tinctoria); drobiță, s. f. (Genista tinctoria); drobușoară, s. f. (arbust, drob).
Sursa: Dicționarul etimologic român

drob, droburi s. n. (vulg.) penis.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

1) drob m. (vsl. rus. drobĭ, bucățĭ, sfărămătură. V. darab, zdrobesc). Bolovan de sare (Trans. și zdrob): doĭ drobĭ de sare. S.n., pl. urĭ. Vest (sîrb. drob, măruntaĭe, bg. drob, plămîn, čer drob, ficat). Măruntaĭe: plăcintă de drob (gighir). Droburile măriĭ (Cant.), măruntaĭele (adîncurile) măriĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) drob m. (alterat din drog). Drog.
Sursa: Dicționaru limbii românești

drob, -uri, s.n. – Bucată mare și compactă de ceva: „La Ispas c-on drob de caș„.(top. în Săcel) Drobodava, pârâu, afluent al Izei; tradiția locală vorbește și despre cetatea Drobodava, situată în apropierea pădurii Măgura, între Săliștea de Sus și Săcel (Grad 2000: 14). – Din sl. drobǐ, cf. srb. drob, rus. drobǐ „bucată” (DER).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

drob1 (bulgăre de sare, plantă) s. m., pl. drobi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

drob2 (măruntaie de miel, mâncare, cutie a teascului) s. n., pl. dróburi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

drob n. 1. bulgăre și în special bulgăre de sare (12—20 oca); 2. coșul teascului de vie; 3. Bot. V. drobiță. [Pol. DROB, bucată].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

drob n. măruntaie (mai ales de miel): să tai mielul și să-i mănânc drobul. [Serb. DROB, intestine].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

DROB1, (1) drobi, s. m., (2, 3) droburi, s. n. 1. S. m. Bucată, bulgăre mai mare de sare; p. gener. bucată mare și compactă din ceva. 2. S. n. Măruntaie de miel. ♦ Mâncare preparată din măruntaie de miel tocate, învelite în prapur și puse la cuptor. 3. S. n. (Reg.) Cutia teascului de vin. – Din bg., sb. drob.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

DROB2, drobi, s. m. 1. Arbust din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, cu flori galbene și cu fructele păstăi turtite (Sarothamnus scoparius). 2. Nume dat mai multor arbuști din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, flori albe, galbene sau roșietice și fructe păstăi (Cytisus).Drob-de-munte = mic arbust cu ramuri lungi și subțiri acoperite cu peri aspri, cu frunze păroase pe partea inferioară și cu flori galbene (Cytisus hirsutus). 3. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze acoperite de peri și cu flori mici, galbene-aurii (Neslia paniculata). – Din rus., ucr. drok (confundat cu drob1).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

DROB1, (1), drobi, s. m., (2, 3), droburi, s. n. 1. S. m. Bucată, bulgăre mai mare de sare; p. gener. bucată mare și compactă din ceva. 2. S. n. Măruntaie de miel. ◊ Mâncare preparată din măruntaie de miel tocate, învelite în prapur și puse la cuptor. 3. S. n. (Reg.) Cutia teascului de vin. – Din bg., scr. drob.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

DROB2, drobi, s. m. 1. Arbust din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, cu flori galbene și cu fructele păstăi turtite (Sarothamnus scoparius). 2. Nume dat mai multor arbuști din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, flori albe, galbene sau roșietice și fructe păstăi (Cytisus). ◊ Drob-de-munte = mic arbust cu ramuri lungi și subțiri acoperite cu peri aspri, cu frunze păroase pe partea inferioară și cu flori galbene (Cytisus hirsutus). 3. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze acoperite de peri și cu flori mici, galbene-aurii (Neslia paniculata). – Din rus., ucr. drok (confundat cu drob1).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

drob (-bi), s. m.1. Bucată. – 2. Bulgăre de sare gemă. – 3. Măruntaie de pasăre, și, în special, de miel. – 4. Fel tipic de mîncare, din măruntaie de miel învelit în prapur. – Mr. drob. Sl. drobĭ, cf. bg., sb. drob, rus. drobĭ „bucată” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 102; Conev 43 și 90). Pentru semantism, cf. bg. drob „plămîn”, sb., cr., slov., ceh. drob „intestine”. Din sl. a trecut și în mag. darab, de unde dubletul dărab, s. m. și n. (Trans., bucată). – Der. drobină, s. f. (bulgăre de sare gemă), din sl. (bg.) drobina, sec. XVII; sdrobi, vb. (a sparge, a distruge; a toca, a pulveriza), din sl. s(ŭ)drobiti (cf. megl. drubesbg. drobiă); sdrobitor, adj. (care zdrobește); sdrobitură, s. f. (spărtură); sdrob, s. m. (fragment, rest).
Sursa: Dicționarul etimologic român

drob (-bi), s. m.1. Varietăți de arbust (Cytisus albus, Cytisus Heufellii, Cytisus hirsutus, Cytisus nigricans, Genista Tinctoria). – 2. Plantă (Neslea paniculata). – Var. drog. Rut., rus. drok (Candrea; Scriban), cu finala alterată, probabil prin influența cuvîntului anterior. – Der. drobișor (var. drobușor), s. m. (arbust, drob; Isatis tictoria; Genista tinctoria); drobiță, s. f. (Genista tinctoria); drobușoară, s. f. (arbust, drob).
Sursa: Dicționarul etimologic român

drob, droburi s. n. (vulg.) penis.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

1) drob m. (vsl. rus. drobĭ, bucățĭ, sfărămătură. V. darab, zdrobesc). Bolovan de sare (Trans. și zdrob): doĭ drobĭ de sare. S.n., pl. urĭ. Vest (sîrb. drob, măruntaĭe, bg. drob, plămîn, čer drob, ficat). Măruntaĭe: plăcintă de drob (gighir). Droburile măriĭ (Cant.), măruntaĭele (adîncurile) măriĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) drob m. (alterat din drog). Drog.
Sursa: Dicționaru limbii românești

drob, -uri, s.n. – Bucată mare și compactă de ceva: „La Ispas c-on drob de caș„.(top. în Săcel) Drobodava, pârâu, afluent al Izei; tradiția locală vorbește și despre cetatea Drobodava, situată în apropierea pădurii Măgura, între Săliștea de Sus și Săcel (Grad 2000: 14). – Din sl. drobǐ, cf. srb. drob, rus. drobǐ „bucată” (DER).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

drob1 (bulgăre de sare, plantă) s. m., pl. drobi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

drob2 (măruntaie de miel, mâncare, cutie a teascului) s. n., pl. dróburi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

drob n. 1. bulgăre și în special bulgăre de sare (12—20 oca); 2. coșul teascului de vie; 3. Bot. V. drobiță. [Pol. DROB, bucată].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

drob n. măruntaie (mai ales de miel): să tai mielul și să-i mănânc drobul. [Serb. DROB, intestine].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

DROB1, (1) drobi, s. m., (2, 3) droburi, s. n. 1. S. m. Bucată, bulgăre mai mare de sare; p. gener. bucată mare și compactă din ceva. 2. S. n. Măruntaie de miel. ♦ Mâncare preparată din măruntaie de miel tocate, învelite în prapur și puse la cuptor. 3. S. n. (Reg.) Cutia teascului de vin. – Din bg., sb. drob.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

DROB2, drobi, s. m. 1. Arbust din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, cu flori galbene și cu fructele păstăi turtite (Sarothamnus scoparius). 2. Nume dat mai multor arbuști din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, flori albe, galbene sau roșietice și fructe păstăi (Cytisus).Drob-de-munte = mic arbust cu ramuri lungi și subțiri acoperite cu peri aspri, cu frunze păroase pe partea inferioară și cu flori galbene (Cytisus hirsutus). 3. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze acoperite de peri și cu flori mici, galbene-aurii (Neslia paniculata). – Din rus., ucr. drok (confundat cu drob1).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)