DOVÁDĂ, dovezi, s. f. 1. Fapt sau lucru care arată, demonstrează ceva; probă convingătoare, mărturie. ◊ Loc. adv. Ca (sau drept) dovadă = ca semn că..., pentru a dovedi că... ◊ Loc. vb. A da dovadă de... = a dovedi, a vădi, a arăta, a manifesta. ♦ Spec. Probă juridică. 2. Act, document prin care se adeverește ceva; adeverință. – Din dovedi (derivat regresiv).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a dovádă f., pl. ezĭ și vechĭ ede (vsl. rus. dovódŭ. V. obadă, podvadă). Probă, mărturie, certificat.
Sursa: Dicționaru limbii românești
dovádă s. f., g.-d. art. dovézii; pl. dovéziSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită dovadă f. 1. ceeace dovedește; 2. semn sigur, mărturie: dovezi de iubire. [Abstras din dovedì].]
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DOVÁDĂ, dovezi, s. f. 1. Fapt sau lucru care arată, demonstrează ceva; probă convingătoare, mărturie. ◊ Loc. adv. Ca (sau drept) dovadă = ca semn că..., pentru a dovedi că... ◊ Loc. vb. A da dovadă de... = a dovedi, a vădi, a arăta, a manifesta. ♦ Spec. Probă juridică. 2. Act, document prin care se adeverește ceva; adeverință. – Din dovedi (derivat regresiv).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)