DÓLIE, dolii, s. f. 1. Șanț sau unghi format la intersecția a două versante de acoperiș. 2. (Reg.) Loc în care un râu curge încet, lin. – Din sl. dolĕ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a dólie (dólii), s. f. – 1. Șanț, unghi format la intersecția a două versante de acoperiș. – 2. (Mold.) Loc în care un rîu curge încet. Sl. dolĕ „în jos” (Tiktin; Candrea; Iordan, BF, VII, 241), cf. rut. doli. – Der. doli (var. dolii), vb. (a conduce pluta spre un loc liniștit); dolină, s. f. (depresiune în formă de pîlnie), cuvînt științific, din sb., slov. dolina prin intermediul germ. Doline; dornă, s. f. (ochi de apă liniștită), probabil alterare de la *dolnă, conservat în Olt. și Trans. și în toponimul Dorna. Probabil aceleiași rădăcini sl. îi aparține dulaș, s. n. (cărare pentru oi).Sursa: Dicționarul etimologic român
1) dólie f. (vsl. dolĕ, rut. doli, jos, în jos, d. dolina, vale. V. dolină). Est. Văĭoagă între doŭă dealurĭ. Adîncătură între doŭă planurĭ ale unuĭ acoperiș. Partea lină a unuĭ rîŭ de munte.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) dólie f. (rus. rut. dólĕa, porțiune, parte). Nord. Refenea, cotizațiune (de la flăcăĭ p. lăŭtarĭ la horă).
Sursa: Dicționaru limbii românești
dólie (-li-e) s. f., art. dólia (-li-a), g.-d. art. dóliei; pl. dólii, art. dóliile (-li-i-)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită dolie f. întretăierea a două planuri de învelitoare a unei case. [Cf. slav. DOLIE, în jos].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DÓLIE, dolii, s. f. 1. Șanț sau unghi format la intersecția a două versante de acoperiș. 2. (Reg.) Loc în care un râu curge încet, lin. – Din sl. dolĕ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)