DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a dojení (-nésc, -ít), vb. – A mustra, a certa. Sl. dognati, doženǫ „a lua”, de la gnati, goniti „a urmări” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 99), cf. goni, și ceh. doženiti „a urmări”. – Der. dojană, s. f. (ceartă, mustrare), deverbal; dojenitor, adj. (care dojenește).Sursa: Dicționarul etimologic român
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită dojenì v. a mustra pe cineva. [Slav. DOJENÕ, a prigoni].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
dojeni - Substantiv feminin, Genitiv-Dativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul dojană
dojeni - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul dojană
dojeni - Substantiv feminin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul dojană